Peste o treime dintre adolescenții de la sate spun că niciodată sau doar uneori au pe cineva acasă care să-i ajute la teme

Comunicat de presă

Peste o treime dintre adolescenții de la sate spun că niciodată sau doar uneori au pe cineva acasă care să-i ajute la teme. World Vision România, alături de Pepco, susține educația a 100 de elevi din mediile dezavantajate

Pentru 37% dintre adolescenții din comunitățile cele mai vulnerabile de la sate niciodată sau doar uneori există un adult acasă care să-i poată ajuta la teme. Totodată, aproximativ jumătate afirmă că nu le place deloc școala sau le place doar uneori. În același timp, unu din patru tineri n-a reușit să-și descopere nicio pasiune, arată datele World Vision România. Fundația, cu sprijinul Pepco, susține educația și orientarea vocațională a 100 de liceeni din mediul rural prin programul Vreau în clasa a 9-a.

Doar unul din doi adolescenți dintre cei care au absolvit clasa a VIII-a în anul școlar 2017-2018 a ajuns să ia Bacalaureatul anul acesta, potrivit datelor oficiale analizate de World Vision România. Față de media națională, procentul elevilor care au luat Bac-ul din programul Vreau în clasa a 9-a este de peste 85%.

Din rândul elevilor din comunitățile dezavantajate, cei mai mulți abandonează studiile în perioada adolescenței. Pe de o parte, vorbim despre lipsa de atractivitate și de încredere a comunității vizavi de școală. Pe de altă parte, sărăcia este un alt obstacol care îi împiedică pe acești adolescenți să ajungă la liceu pentru că nu-și permit să acopere cheltuieli primare: de la pachetul alimentar zilnic, sau biletul de autobuz la taxa pentru cămin sau rechizitele necesare. Nu în ultimul rând, tinerii din mediile dezavantajate sunt extrem de puțin conectați la schimbările și oportunitățile de pe piața muncii. Cum să aspire un adolescent dintr-un sat izolat la un loc de muncă mai bine plătit decât al părinților săi, dacă nu știe ce posibilități există pentru el?“, a declarat Mihaela Nabăr, director-executiv World Vision România.

Serviciile socio-educaționale de care beneficiază adolescenții din programul fundației

Cei 100 de elevi din programul fundației World Vision România, susținuți de Pepco, au acces la un pachet integrat de servicii sociale și educaționale. Astfel, se asigură atât progresul educațional, cât și nevoile materiale sau de consiliere vocațională și psihologică. Cum îi sprijină programul Vreau în clasa a 9-a pe elevii din comunitățile dezavantaje de la sate:

  • burse lunare pentru nevoi de bază (rechizite, îmbrăcăminte, transport, plata căminului, plata cantinei etc.);
  • activități lunare de educație non-formală (adolescenții învață despre gestionarea emoțiilor, etica în relațiile cu oamenii din jurul nostru, alimentație sănătoasă, rolul rețelelor de socializare în viața adolescenților, violența asupra minorilor și pericolul traficului de persoane etc.);
  • orientare și mentorat vocațional (elevii au avut posibilitatea să-și descopere înclinațiile profesionale și să discute cu mentori și alți adolescenți despre cum își pot îndeplini obiectivele; au învățat cum să se prezinte la un interviu pentru un loc de muncă, dar și cum să-și construiască un dosar pentru angajare);
  • vizite la universități și angajatori (adolescenții au avut șansa să vizite campusurile celor mai importante universități din România, să discute cu recrutori pentru mari companii, cât și cu antreprenori care au dezvoltat afaceri cu impact social);
  • activități de tip „back to community“ pentru încurajarea tinerilor să contribuie la binele comunității lor (liceenii au ajutat la renovarea și dotarea bibliotecilor din satele lor, au contribuit la reamenajarea unor spații exterioare școlilor de tipul serelor sau spațiilor de joacă, au fost mentori pentru copiii din ciclul gimnazial și primar);
  • tabere de vară (unde se pune accent pe: dezvoltarea abilităților de comunicare și de atenție, coordonării motrice, creativității, abilităților de a lucra în echipă și creșterea stării de bine);
  • consiliere psihologică (axată pe integrarea elevilor la liceu, într-un oraș nou, gestionarea anxietăților legate de interacțiunea cu un grup nou, depășirea unor traume din copilărie, îmbunătățirea relațiilor cu membrii familiei etc.)
  • meditații pentru disciplinele de la Bacalaureat (cei mai mulți dintre adolescenți au solicitat meditații la Limba Română, urmată de Biologie, Matematică, Geografie, Fizică și Engleză).

Cafeneaua de Job-uri a fost o activitate tare frumoasă. Nu mai fusesem niciodată la un târg de joburi și a fost foarte interesant să văd cum se desfășoară un astfel de eveniment. Au participat mai mulți angajatori și mi-a plăcut că am putut vorbi cu fiecare despre ce înseamnă un loc de muncă. Am vazut și o simulare de interviu de angajare, iar acum știu câteva dintre întrebările de bază pe care le poți primi dacă vrei să te angajezi”, ne-a spus Karina, elevă în programul Vreau în clasa a 9-a.

Meditațiile sunt foarte importante pentru elevii care urmează să dea examene. Sunt recunoscătoare că am avut șansa să mă pregătesc suplimentar pentru Bacalaureat: să aprofundez informațiile, să existe cineva care sa ma poată evalua și îndruma“, a afirmat Cristiana, absolventă a programului a Vreau în clasa a 9-a și în prezent studentă în anul I.

Mă bucur foarte mult că am avut ocazia să fac parte din programul Vreau in clasa a 9-a. Am beneficiat de mai multe activități care m-au ajutat să mă cunosc mai bine, să învăț cum să economisesc bani și am cunoscut oameni care au realizat ceva în viață și de la care am avut ce învăța“, a declarat Claudiu, și el absolvent recent al programului.

Activitatea despre traficul de persoane mi-a trezit cel mai mult interesul pentru că este legată de o problemă extrem de gravă din zilele noastre. M-a bucurat că am putut vorbi deschis despre acest fenomen și consecințele lui“, a spus Ana, elevă în programul Vreau în clasa a 9-a.

Despre World Vision România

World Vision România este o organizație care desfășoară programe de educaţie, intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 32 de ani de prezență în România, am ajutat peste 500.000 de copii și adulți, în aproape 500 de comunități din 18 județe.

Despre PEPCO România

PEPCO este un lanț european de retail care oferă clienților săi acces ușor și rapid la toate produsele dorite sau necesare, pentru a-și îmbrăca familia și pentru a-și îngriji sau decora casele, la prețuri mici. Brand-ul a fost lansat în 2004 în Polonia și de atunci a captat interesul unui număr tot mai mare de clienți, extinzându-și ulterior operațiunile în Europa Centrală și de Est. În prezent, PEPCO operează peste 2700 de magazine în Europa. În domeniul responsabilității sociale, PEPCO se concentrează pe sprijinirea copiilor, implicându-se în principal în activități care vizează îmbunătățirea calității timpului liber. Există în derulare zeci de programe CSR la locul de muncă în fiecare țară în care PEPCO este prezent. În toate aceste țări cooperăm cu organizații neguvernamentale care ajută copiii din familiile sau comunitățile defavorizate. Aceste organizații se concentrează pe dezvoltarea personală și emoțională a copiilor, pe consolidarea abilităților și competențelor acestora și pe sprijinirea accesului la educație. De asemenea, întreprind activități care vizează creșterea interesului lor pentru artă, cultură și sport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *