”ALEGE CORECT!”, PROIECT LOCAL DE PREVENIRE A CONSUMULUI DE ALCOOL ȘI DROGURI ADRESAT VIITORILOR CONDUCĂTORI AUTO

COMUNICAT DE PRESĂ

Agenția Națională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Alba, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Alba – Serviciul Rutier și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, implementează proiectul local de prevenire a consumului de alcool și droguri în comunitate „Alege corect”!”.

În cadrul proiectului, sunt desfășurate activități de informare și conștientizare a viitorilor conducători auto din județul Alba asupra riscurilor consumului de alcool și substanțe psihoactive în ceea ce privește siguranța rutieră și sancțiunile legislative aplicabile.

În perioada 11-13 octombriea.c., au fost realizate 2 activități de informare, educare și conștientizare privind efectele și riscurile consumului de alcool și droguri la volan, la care au participat 35 de cursanți ai Școlilor de Șoferi „Csegezi” din Aiud și „Royal Șof ”din Alba Iulia.

Cu această ocazie, viitorii conducători auto au avut posibilitatea să conștientizeze riscurile la care se expun, dar și la care îi expun pe ceilalți participanți la trafic, conducători auto sau pietoni, dacă se urcă la volan sub influența alcoolului sau substanțelor psihoactive, prin exercițiile tematice realizate folosind ochelarii speciali care simulează efectele induse de consumul de alcool și droguri.

Specialiștii antidrog reamintesc faptul că utilizarea alcoolului și drogurilor la volan este una din principalele cauze generatoare de evenimente rutiere, acestea având ca efecte reducerea vitezei de reacție și a atenției distributive, afectarea capacității de concentrare și abilităților psihomotorii, inducerea unei false încrederi în propriile simțuri, prin asumarea irațională a unor riscuri în trafic.

Astfel de acțiuni preventive vor continua în perioada următoare și la școlile de șoferi din municipiile Alba Iulia și Sebeș. 

CENTRUL DE PREVENIRE, EVALUARE ŞI CONSILIERE ANTIDROG ALBA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *