Albaiulianul Mihnea Costachi campion naţional la şah rapid pe echipe cu CSM Baia Mare, club la care are dublă legitimare

Un nou succes de prestigiu pentru juniorul Mihnea Costachi. Legitimat la CSM Unirea Alba Iulia, club pe care îl reprezintă de la începutul acestui an şi la care antrenează grupa de juniori de performanţă, multiplul campion albaiulian a obţinut ieri titlul de campion naţional pe echipe la şah rapid cu CSM Baia Mare, club la care are dublă legitimare până la finalul anului, regulamentele F.R.Şah permiţând juniorilor români să reprezinte în campionatele naţionale de seniori pe echipe un alt club decât cel de bază, pe considerentul obţinerii unui suport suplimentar pentru juniorii de performanţă.

A fost un turneu foarte interesant, primul pe care l-am jucat în condiţii speciale datorate pandemiei Covid 19. Am ales să joc pentru CSM Baia Mare în acest turneu deoarece CSM Unirea Alba Iulia nu participă la campionatele naţionale de seniori pe echipe, fiind momentan un club care are ca scop principal sprijinirea tinerilor şahişti albaiulieni şi iniţierea copiilor albaiulieni în tainele jocului de şah. La clubul băimărean am avut oportunitatea de a juca alături de Alexey Shirov, fost vicecampion mondial în perioada în care Gary Kasparov domina şahul mondial, un jucător fantastic de la care orice tânăr şahist are multe de învăţat.” a declarat Mihnea Costachi.

Alături de Alexey Shirov, care a realizat un punctaj excelent la masa 1 obţinând 7 puncte din 9 jocuri, şi Mihnea Costachi, care a fost cel mai eficient jucător al formaţiei cu 6 victorii şi 3 remize, din echipa campioană au mai făcut parte Viktor Erdoş (Ungaria), Grigore George, Alexandru Manea şi Victor Văsieşiu.

De notat şi prezenţa unor alţi albaiulieni în echipele fruntaşe. Adrian Sechereş şi Iustin Ciorgovean au urcat pe treapta a treia a podiumului cu CS Universitatea de Vest Timişoara, echipa pentru care joacă şi campionul naţional Lucian Miron, în timp ce George Ileană a terminat pe locul 7 cu echipa Victoria Techirghiol, care l-a avut ca lider pe marele maestru internaţional Constantin Ionescu.

Sper ca în viitorul apropiat să formăm şi la Alba Iulia o echipă redutabilă de seniori, cu care să obţinem titlul naţional pe echipe. Desigur mi-ar face plăcere să joc împreună cu Adrian Sechereş, George Ileană şi Iustin Ciorgovean la CSM Unirea Alba Iulia, dar sunt şi alţi tineri şahişti albaiulieni foarte talentaţi care pot face pasul spre şahul de performanţă în anii următori. Chiar dacă momentan sunt implicaţi în alte activităţi, cu siguranţă Marius Ceteraş, Tudor Sfârlog şi Dorin Şerdean vor accepta să ni se alăture pentru a aduce titlul la Alba Iulia. Poate astăzi pare un vis, dar mie mi-a plăcut intotdeauna să visez şi de multe ori visurile s-au transformat în realitate.” a concluzionat Mihnea Costachi, cel mai bun şahist albaiulian din toate timpurile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *