Comisia Europeană adoptă un raport privind impactul schimbărilor demografice în Europa

Comisia Europeană a adoptat astăzi, 17 iunie, primul său raport de până acum privind impactul schimbărilor demografice. Acesta prezintă factorii determinanți ai acestei schimbări pe termen lung și impactul său în întreaga Europă. Totodată, documentul evidențiază legăturile dintre structurile demografice, impactul crizei și capacitatea de redresare în urma acesteia. 17/06/2020

Fișa informativă pentru România este disponibilă aici

Dubravka Šuica, vicepreședintă pentru democrație și demografie, a declarat: „Criza a scos la lumină numeroase vulnerabilități, unele dintre ele legate de schimbările demografice profunde care afectează deja societățile și comunitățile noastre, în întreaga Europă. Această dublă provocare trebuie să contribuie la conturarea modului în care gândim asistența medicală, serviciile sociale, bugetele publice și viața publică în următoarele decenii; trebuie să ne ghideze în abordarea unor aspecte precum accesul la servicii, asistența medicală comunitară și chiar singurătatea. În definitiv, este vorba despre modul în care trăim împreună. Este esențial să ținem cont de schimbările demografice pentru a construi o societate mai echitabilă și mai rezilientă.”

Raportul marchează lansarea lucrărilor privind impactul schimbărilor demografice

Raportul prezintă tendințele demografice pe termen lung din regiunile Europei: speranță de viață mai mare, rate mai scăzute ale natalității, societăți în curs de îmbătrânire, gospodării de dimensiuni mai reduse și creșterea urbanizării. El indică, de asemenea, scăderea ponderii Europei la nivelul populației mondiale, care se preconizează că va reprezenta mai puțin de 4 % din populația lumii până în 2070. Raportul ilustrează diferențele considerabile dintre regiuni în ceea ce privește schimbările demografice, precum și necesitatea de lua în considerare impactul acestora asupra creșterii și sustenabilității, asupra ocupării forței de muncă, asupra sănătății și îngrijirii pe termen lung în diferite părți ale Europei.

Raportul, care marchează lansarea lucrărilor Comisiei în acest domeniu, va contribui la identificarea modalităților în care persoanele, regiunile și comunitățile cele mai afectate pot fi sprijinite cel mai bine. Documentul va constitui de altfel baza viitoarei Cărți verzi privind îmbătrânirea populației și viziunea pe termen lung pentru zonele rurale.

Raportul este completat de fișe informative naționale și de o defalcare statistică completă, disponibile pe noua pagină web a Comisiei dedicată demografiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *