Investiții în calitatea vieții din cartierul Mihail Kogălniceanu din Sebeș. Cabinete medicale, săli de tratament și grupuri sanitare noi.

PRIMARUL DORIN NISTOR: „ÎNCĂ O INVESTIȚIE DIN SEBEȘ APROAPE DE FINALIZARE. ”

Primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor, anunță că în această vară vor fi finalizate lucrările de modernizare a dispensarului din cartierul Mihail Kogălniceanu. Proiectul în valoare de 2,7 milioane de lei se derulează prin intermediul Serviciului Public Administrarea Patrimoniului din Sebeș. Amplasamentul a fost predat firmei executante la sfârșitul lunii noiembrie 2019, iar obiectivul lucrărilor a fost acela de a crește numărul de cabinete medicale și implicit calitatea actului medical de care să beneficieze cetățenii municipiului Sebeș.

Conform proiectului, în urma intervențiilor de modernizare, învelitoarea clădirii a fost complet schimbată, iar spațiile au fost optimizate prin creșterea numărului de cabinete medicale: anterior, existau 7 cabinete, în curând vor fi funcționale 9 cabinete. La parter, au fost amenajate patru cabinete medicale, fiecare cu sală de tratament și grup sanitar, au fost îmbunătățite spațiile comune, au fost amenajate toaletele, inclusiv pentru persoane cu dizabilități. La etaj, vor fi funcționale cinci cabinete medicale cu sală de tratament, grup sanitar și spații de deservire care să răspundă nevoilor medicilor de familie. Accesul la etaj se va realiza printr-un sistem adaptat persoanelor cu dizabilități.

Investiția este asigurată din fonduri bugetare. Reamintim faptul că primarul Dorin Nistor susține necesitatea efectuării de lucrări de modernizare și la dispensarul situat în centrul municipiului Sebeș, pe strada Mihai Viteazul.

De altfel, investițiile în sănătate, de care beneficiază populația, reprezintă o prioritate la Sebeș. În perioada 2016-2020, Spitalul Municipal din Sebeș a dispus de un buget de peste 7,2 milioane de lei pentru investiții și dotări, la care se adaugă un milion de lei pentru lucrări de reparații și amenajări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *