DORIN NISTOR, PRIMARUL MUNICIPIULUI SEBEȘ: „MULȚUMESC PUBLIC PENTRU ÎNCREDINȚAREA UNUI NOU MANDAT DE PRIMAR. STRATEGIA SEBEȘULUI ESTE SĂ-ȘI PREȚUIASCĂ OAMENII!”

Mulțumesc încă o dată, în mod public, prin intermediul mass-mediei, pentru încredințarea unui nou mandat de Primar al Municipiului Sebeș și pentru încrederea oferită echipei PNL Sebeș, care va continua să dețină majoritatea în Consiliul Local prin cele 11 mandate de consilieri obținute grație votului dat de cetățeni. În bilanțul pe care îl fac activității administrative pun în balanță reușitele, dar și cele ce încă nu s-au realizat. Știu că cetățenii din Sebeș, Răhău, Lancrăm și Petrești au cumpătat cu mintea și cu sufletul. Iar faptele spun întotdeauna mai mult decât sute de cuvinte. Am promis finanțări nerambursabile pentru Sebeș. Bilanțul de astăzi: 310.788.505 lei contracte semnate pentru Municipiul Sebeș, plus proiecte în evaluare în sumă totală de 449.194.892 lei! Acestea au fost obținute printr-un efort constant făcut de echipa din Primărie, iar viitorul va aduce și materializarea acestor investiții publice pe care toți ni le dorim. Avem proiecte pentru care muncim și ne implicăm.

Voi continua să urmez strategia pe care am prezentat-o comunității locale și pentru care am primit încrederea oamenilor. Reamintesc echipei mele și partenerilor politici convingerea mea că nu moștenim funcții, nu suntem eterni în aceste funcții, ci servim doar temporar interesele comunității. Să avem înțelepciunea de a rămâne în fața oamenilor atât cât ne este vremea și locul.

Pot afirma, astăzi, că Dorin Nistor este cel care a redat Primăria oamenilor! Acest edificiu este cartea de vizită a orașului nostru. Aici, oamenii locului trebuie să se simtă bineveniți, să aibă parte de servicii de calitate, de amabilitate și de încrede­rea că sunt ascultați și că li se oferă soluții la problemele cetățenești.

Politica financiară a Sebeșului pe care o implemen­tăm se va axa în continuare pe componenta de dezvoltare. În perioa­da 2016-2023, am înregistrat o creștere importantă a in­vestițiilor în municipiului Sebeș, de la 6.427.000 lei în anul 2016, la 104.170.000 lei în anul 2023, în timp ce cheltuielile de funcționare au fost relativ staționare. Am investit constant în infrastructura pentru educație și sănătate și am mizat pe regenerarea spațiilor urbane. Acesta este un mesaj puternic de prosperitate și de progres pe care comunitatea noastră l-a înțeles.

Una din cele mai importante realizări ale activității noastre de până acum este noul Liceu Tehnologic Sebeș: o școală a viitorului de 12 milioane de euro, unică în România!

Vom continua împreună proiectele din domeniul educației, facem eforturi pentru a îmbunătății infrastructura de sănătate, continuăm dezvoltarea orașului, punând preț pe oameni, pe nevoile și pe așteptările lor.

Vă mulțumesc! Rămânem o comunitate unită!  

Dorin Nistor, Primarul Municipiului Sebeș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *