SEBEȘ: DOUĂ LICEE MODERNIZATE, AMENAJARE CREȘĂ, EXTINDERE GRĂDINIȚĂ, CONSTRUIRE SALĂ DE SPORT ȘI DOUĂ STRĂZI MODERNIZATE CU FONDURI EUROPENE ÎN VALOARE DE 19 MILIOANE LEI!

Proiectul ”Investiții pentru îmbunătățirea calității vieții în Municipiul Sebeș” a fost declarat câștigător!

Primarul Dorin Nistor alături de echipa din primăria Sebeș au câștigat o finanțare nerambursabilă europeană pentru un proiect integrat, menit să îmbunătățească semnificativ infrastructura educațională, sportivă și stradală a municipiului.

Finanțarea nerambursabilă este obținută prin POR 2014-2020, Axa Prioritară 13, axă dedicată orașelor mici și mijlocii. Valoarea finanțării nerambursabile câștigate este de 19.343.986,86 lei (aproximativ 4 milioane euro).

Investițiile propun elemente de dezvoltare durabilă şi creştere a standardelor de viaţă în municipiul Sebeș, prin îmbunătăţirea ofertei educaţionale, dar şi îmbunătăţirea calităţii şi a aspectului infrastructurii publice urbane.

Investițiile cuprinse în proiectul integrat sunt:

  • Colegiul Național ”Lucian Blaga” – reabilitare și modernizare clădiri existente (corp A, corp B, corp C, sala de festivități, sala de sport, internat);
  • Liceul cu Program Sportiv ”Florin Fleșeriu” – reabilitare corp de clădire A, inclusiv reamenajări exterioare din bulevardul Lucian Blaga, nr. 76;
  • Transformarea imobilului fostei centrale termice din cartierul Aleea Parc în creșă;
  • Extinderea Grădiniței cu program prelungit din Petrești;
  • Construirea unei săli de sport la Școala Gimnazială din Petrești;
  • Modernizare străzi: Unirii şi Grădinilor din Petreşti.

Continuăm să aducem fonduri externe pentru dezvoltarea Sebeșului. Vom construi încă o creșă la Sebeș, în cartierul Aleea Parc, o sală de sport, la Petrești, vom extinde o grădiniță la Petrești și vom moderniza și reabilita două licee. Noua infrastructură va asigura toate funcțiunile necesare derulării activității școlare la normele și standardele prevăzute de legislația actuală. Cheltuielile pentru modernizarea a două străzi din Petrești – respectiv Unirii și Grădinilor, unde am terminat lucrările, vor fi decontate din fonduri europene” a declarat primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *