A ÎNCEPUT FESTIVALUL INTERNAȚIONAL „LUCIAN BLAGA” DE LA SEBEȘ ȘI LANCRĂM. PROGRAMUL COMPLET ȘI CĂRȚILE FESTIVALULUI

De 44 de ani, Sebeșul și Lancrămul își invită oaspeții prețuiți pentru a clădi împreună o nouă ediție a Festivalului „Lucian Blaga”, aici fiind obârșia evenimentului care se ivea în lumină în anul 1981, aducând „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!”.

Fondat în anul 1981 de Achim Mihu, Mircea Tomuș, Gheorghe Maniu și Ion Mărgineanu, onorat de prezența lui Constantin Noica în anul 1984, a lui Nicolae Steinhardt în 1986, Festivalul Internațional „Lucian Blaga” de la Sebeș și de la Lancrăm reprezintă o istorie culturală de prețuit în zilele noastre, resursele sale regăsindu-se în eforturile ale căror ecouri vrem să le ascultăm azi. Model de stabilitate și de viziune culturală, festivalul creat în jurul personalității lui Lucian Blaga a generat un pol cultural-educativ care reunește cei mai importanți exegeți ai operei blagiene, dar și instituții de educație și cultură, edituri, sub cupola Academiei Române cu care festivalul și principalul său organizator, Centrul Cultural „Lucian Blaga”, are un parteneriat solid, în anul 2023 fiind semnat un nou protocol de colaborare cu Academia Română – București, prin Institutul de Filosofie și Psihologie „C. Rădulescu-Motru”, reprezentată prin Președintele Secției de Filosofie, Psihologie, Teologie și Pedagogie, acad. Mircea Dumitru și directorul institutului, C.S. I dr. Viorel Vizureanu.

Programul festivalului din acest an include două sesiuni de comunicări științifice, lansări de carte alături de edituri prestigioase, tradiționalul concurs de recitare de poezie, festivități de premiere ale concursurilor de creație, o expoziție de sculptură a artistei Doina Lie, opera rock „Meșterul Manole” pusă în act de Teatrul de Operetă „Ion Dacian”, care va fi jucată în biserica evanghelică din Sebeș. Festivalul are o pregnantă latură dedicată tinerilor, elevii din Sebeș fiind în număr mare voluntari implicați în organizare. 

PROGRAMUL

FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL „LUCIAN BLAGA” LANCRĂM – SEBEȘ

Ediția a XLIV-a

17-19 mai 2024

VINERI, 17 mai 2024

LANCRĂM și SEBEȘ

Orele 10.00-10.45: Începutul și sfârșitul. Pelerinaj la statuia lui Lucian Blaga din Lancrăm și la mormântul scriitorului. Rugăciune de pomenire.

Casa Memorială „Lucian Blaga” Lancrăm

Ora 11.00: DESCHIDEREA OFICIALĂ A FESTIVALULUI

Momente artistice, regizate de Florin Coșuleț, cu studenții secției de Artă Dramatică ai Facultății de Litere și Arte din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și tinerii voluntari din Sebeș, de la Colegiul Național „Lucian Blaga”, Liceul Tehnologic, Liceul German, trupele de teatru Pied Piper și Gepetto ale Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, Fanfara din Petrești. Cu participarea artistei nipone Chiyo Hagiwara. Scenografia: Alin Gavrilă.

Casa Memorială „Lucian Blaga” Lancrăm 

Ora 12.30: Prima sesiune de comunicări ştiinţifice

Moderator: CS I dr. Eugeniu Nistor.

Cărţi şi reviste în festival moderează poetul Ion Mărgineanu.

Acad. prof. univ. dr. Gheorghe Vlăduțescu – O problemă de limbaj a filosofiei lui Blaga

CS I dr. Eugeniu Nistor – Izvoarele teoretice ale filosofiei lui Lucian Blaga

CS II dr. Bogdan Danciu – Abordarea muncii din perspectiva istorică a psihologiei românești

Conf. univ. dr. Amalia Pavelescu – Lucian Blaga despre suflet – „ești nimic și ești de toate”

Conf. univ. dr. George David – Opera poetică a lui Lucian Blaga din perspectiva inteligenţei artificiale

Pr. prof. univ. dr. George Remete – Dorul şi jalea

Prof. univ. dr. Mircea Popa – Ovidiu Drimba și Lucian Blaga; Lucian Blaga și Ion Negoițescu în oglinzi paralele; Lucian Blaga și ultima lui muză

Drd. Nadia-Diana Arsin – Preliminarii la o istorie a Festivalului de poezie „Lucian Blaga”. Multiculturalism și evenimente cu caracter de festival în zona Sebeșului, de-a lungul a trei epoci

Primăria Municipiului Sebeș

Ora 17.00: CONFERINȚA „LUCIAN BLAGA și AVRAM IANCU” susținută de PREȘEDINTELE ACADEMIEI ROMÂNE, prof. univ. dr. IOAN-AUREL POP. Lansări de carte și momente aniversare alături de Editura „Școala Ardeleană” din Cluj-Napoca. Cu participarea Asociației Tinerilor de pe Valea Sebeșului.

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș

ORA 19.30: Sala de evenimente „Radu Stanca”

SPECTACOL: „Jurnalul fericirii”, după Nicolae Steinhardt.Regia: Florin Coșuleț. Cu: Florin Coșuleț, Cristina și Sebastian Tegzeșiu.

SÂMBĂTĂ, 18 mai 2024

SEBEȘ și LANCRĂM

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş

Ora 09.00: A două sesiune de comunicări ştiinţifice

Moderator: prof. univ. dr. Ilie Moise.

Prof. univ. dr. Ilie Moise – Lucian Blaga și duhul satului

Dr. Andreea Buzaș – Mirabila sămânță a sufletului românesc

Prof. dr. Coculiana Acăr – Meșterul Manole – un scenariu românesc al (re)construcției lumii. De la tradiția folclorică la opera cultă; Semioza dramei Meșterul Manole de Lucian Blaga

Prof. univ. dr. Ana Selejan – Poezia politică a lui Lucian Blaga

Prof. dr. Zenovie Cârlugea – M. Eminescu – Poezii lirice; Fiul Lancrămului și activitatea sa în multiple ipostaze; Basil Munteanu și Lucian Blaga – o prietenie trainică

Zoia Elena Deju – Lucian Blaga acum un veac – în 1924; Poeme

Conf. univ. dr. Anca Sîrghie – Debutul activității didactice universitare a lui Lucian Blaga

Nicolae Suciu –  Dramaturgia lui  Lucian Blaga. Stră-auzul și personajul–simbol

Drd. Gheorghe Vințan – Cultura y espacio

Prof. Claudia Voiculescu – Lansare de carte: Reverențe nostalgice, Singurătăți deghizate, Sinele ca un rondel, Istorii mai vechi și mai noi despre case, scriitori și evenimente culturale, Podul de umbre, Șansa suferinței

Prof. univ. dr. Maria Ana Tupan – Lucian Blaga și imaginarul sătesc la începutul secolului XX

Demostene Sofron – Istoria unui interviu…

Prof. univ. dr. Ioana Moisil – Cum m-am întâlnit cu poezia lui Blaga. Amintiri și nu  numai…

Monica Fomino – Evocare Dorin Pavel și Lucian Blaga. Amintiri de familie

PhD Michael S. Jones – Ecouri ale filosofiei blagiene pe tărâm american (înregistrare video)

Casa Memorială „Lucian Blaga” Lancrăm

Ora 11.00: Festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului național de creație literară și artă plastică „Laudă semințelor, celor de față şi-n veci tuturor!”. Expoziție de artă plastică. Momente artistice alături de Alexandra Pamfilie, Cenaclul literar „Lucian Blaga” Sebeș, trupele Pied Piper și Gepetto – prof. Lavinia Donose. Primirea invitaților cu Fanfara din Petrești. 

Primăria Municipiului Sebeș

Ora 17.00: EXPOZIȚIE DE SCULPTURĂ „DOINA LIE”. Curator: Maria Lie-Steiner. Critic de artă: Pavel Șușară. Momente muzicale cu Chiyo Hagiwara (Japonia). Lansarea catalogului DOINA LIE.

Ora 19.30: BISERICA EVANGHELICĂ SEBEȘ

SPECTACOL: „MEȘTERUL MANOLE” – OPERĂ ROCK. O producție a Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” București.

DUMINICĂ, 19 mai 2024

SEBEȘ și LANCRĂM

Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş

Ora 11.00: Festivitatea de premiere a Concursului de lectură pentru clasele I-IV „Laudă semințelor, celor de față și în veci tuturor!”.

Lansare de carte pentru copii: „Ce aude unicornul”, II, „Vreau să joc!” (volum colectiv realizat de elevi din Sebeș).

Participă trupele de teatru pentru elevi Pied Piper șiGepetto – prof. coord. Lavinia Donose, Școala de muzică „DoReMi” – prof. coord. Alexandra Pamfilie (proiecte susținute de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș). Expoziție de artă plastică a elevilor Colegiului Național „Lucian Blaga” prof. coord. Camelia Zurman.

Participă elevii câștigători ai concursului de lectură pentru clasele I-IV, coordonator prof. Mihaela Gatea.

Primirea elevilor cu: Ordinul Scutierilor de Mühlbach și Fanfara din Petrești.

Casa Memorială „Lucian Blaga” Lancrăm

Ora 17.00: Concurs de recitare de poezie.

Expoziție de artă plastică – Aurel Sârbu. Momente muzicale cu Ileana Rotaru (harpă).

Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș

Ora 19.00: Întâlnire cu poetul MIRCEA DINESCU – conferință și lansare.

Primirea publicului cu Fanfara din Petrești și Ordinul Scutierilor de Mühlbach. Momente muzicale cu Eugen Măcinic (acordeon).

Proiectele editoriale susținute de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș cu prilejul celei de-a XLIV-a ediții a Festivalului Internațional „Lucian Blaga”:

Editura Ardealul din Târgu Mureș:

PUBLICAŢIILE  PERIODICE ale festivalului: „Caietele Blaga” și „Paşii Profetului”

Mihai Eminescu, „Poezii filosofice”,  ediţie anastatică a culegerii îngrijite de Lucian Blaga

Lucian Blaga,„Discobolul / Discobolo / The Rotary”, coordonator: Eugeniu Nistor, ediţie trilingvă (română, engleză, italiană)

Eugeniu Nistor, „Filosofie şi spiritualitate românească”

Eugeniu Nistor, „Peisaje, treceri şi nostalgii”ediţie bilingvă (română-engleză)

Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca:

Lucian Blaga, „Cultură și cunoștință”, ediție îngrijită de Dorli Blaga, cuvânt înainte de Eugeniu Nistor, din Colecția Panteon Românesc, coordonator prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române

Ioan-Aurel Pop, „Românii. Eseuri dinspre Unire”

Lucian Blaga, „Avram Iancu”. Dramă. 1934

Mircea Popa, „Avram Iancu, făuritor de istorie națională” 

Mircea Tomuș, „Glonțul de argint sau Adevărata moarte a lui Avram Iancu”

Silviu Dragomir, „Avram Iancu. O viață de erou

Editurile Mega și Actual din Cluj-Napoca:

Albumul sculptoriței Doina Lie, îngrijit de Maria Lie-Steiner

„Ce aude unicornul”, volumul II, „Vreau să joc!” – volum colectiv realizat de elevii din Sebeș

www.festivalulblaga.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *