„Șah-mat!”, mâine, de Ziua Mondială a Șahului, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

COMUNICAT DE PRESĂ\

Mâine, 20 iulie 2023, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba sunt așteptați toți pasionații de șah! Am pregătit pentru ei o expoziție interesantă, De Ziua Mondială a Șahului, cu o selecție de volume dedicate „sportului minții”, din colecțiile bibliotecii, dar și o sesiune de confruntări amicale între participanții la activitate. Aceastea vor avea loc între orele 10.00 și 16.00, în curtea instituție.

Pe parcursul activității, șahiștii vor avea ocazia să-l întâlnească și, de ce nu, să-l învingă pe invitatul nostru, David Cordea, instructor de șah la Clubul Sportiv Municipal Unirea din Alba Iulia.

Noi am creat contextul, table de șah avem, așteptăm „combatanții”! La final, doritorii pot împrumuta cărțile din expoziția temporară organizată cu această ocazie.

Activitatea de mâine este organizată de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba în cadrul proiectul cultural 3.26 Șah-mat!. Acesta face parte din programul 3 ANIMAȚIE CULTURALĂ al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba și este un proiect educativ de promovare a literaturii de specialitate și a fondului de carte asociat jocului de șah, prin intermediul unor ateliere dedicate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *