Cushman & Wakefield Echinox: Românii s-au întors în cinematografe, numărul spectatorilor și încasările operatorilor mai aproape de nivelurile din 2019

București, iunie 2023: Piața cinematografelor din România, printre cele mai afectate industrii de restricțiile din pandemie, se apropie de nivelurile de dinainte de 2019, astfel că în 2022 numărul spectatorilor a ajuns la 11,2 milioane, în creștere cu 40% față de 2021, dar cu 15% sub nivelul din 2019, așa cum reiese din datele Centrului Naţional al Cinematografiei, analizate de firma de consultanță imobiliară Cushman & Wakefiled Echinox.

Din punct de vedere al încasărilor totale, operatorii de cinematografe au raportat o creștere de 2,5 ori față de 2021, respectiv 246,2 milioane de lei (circa 50 milioane de euro), însă cu 7% mai puțin comparativ cu 2019, când a fost înregistrat un nivel record de 265 milioane de lei (aproximativ 56 milioane euro). De menționat că în perioada analizată prețul mediu al unui bilet a crescut cu 9% de la 20 de lei în 2019, la 21,9 lei în 2022.

Cifrele includ atât cinematografele cu un singur ecran, cât și cele mai multe ecrane, cele din urmă reprezentând peste 96% din încasări și numărul de spectatori.

Frecvența vizitelor pe cap de locuitor a înregistrat de asemenea un avans semnificativ în 2022 față de 2021, respectiv 0,59 vs 0,24, însă sub 0,68 raportat la 2019.

Cele mai mari pieţe cinematografice din Romȃnia sunt Bucureşti (3.547.733 de spectatori ȋn 2022), Cluj-Napoca (715.695), Constanţa (613.048) şi Timişoara (691.656), care concentrează aproape jumătate (49,6%) din cerere.

Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency, Cushman & Wakefield Echinox: „Evoluția industriei cinematografice din 2022 arată faptul că centrele comerciale și-au reluat locul important pe care îl aveau în preferințele românilor de a-și petrece timpul liber. Peste 96% dintre sălile de cinematograf din România se regăsesc în cadrul mall-urilor, iar investițiile în noi proiecte care urmează să fie dezvoltate în următorii ani vor contribui în continuare la extinderea infrastructurii cinematografice.”

La finalul anului trecut, 32 din cele 41 de județe din România aveau cel puțin un cinematograf multiplex, numărul mediu de săli de proiecţie fiind de 13,25.

În ceea ce priveşte oraşele cu cea mai mare frecvenţă a vizitelor raportată la numărul locuitorilor din județ în 2022, pe primele locuri se situează Brașov (2,17 vizite per locuitor în 2022), București (1,57), Brăila (1,3), Timiș (1,06), Cluj (1,05), Constanța (0,93), Deva (0,85) și Suceava (0,76).

Deschiderile de noi cinematografe în perioada 2020-2022, în orașe precum Bistrița, Brașov, Buzău sau Sibiu au determinat creșterea numărului de spectatori față de 2019. În București, deși numărul cinematografelor a crescut de la 118 în 2019 la 122 în 2022, numărul spectatorilor din 2022 a fost cu 20% sub nivelul din anul premergător pandemiei.

Oraşele cu cel mai ridicat grad de utilizare a infrastructurii cinematografice existente sunt Iaşi (1,35 spectatori/loc/zi), Covasna (0,75 spectatori/loc/zi), Vrancea (0,72 spectatori/zi, în cele două săli multiplex existente în județ), Dolj (0,65 spectatori/zi), Bihor (0,62 spectatori/zi), urmate de Alba (0,60 spectatori/loc/zi) şi București (0,51 spectatori/loc/zi).

Harta oraşelor din Romȃnia cu cei mai mulţi spectatori ȋn cinematografe ȋn 2022

spectatori şi evoluţie faţă de 2021 și 2019

Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanță imobiliară de top pe piața locală, activând în toate segmentele pieței imobiliare. Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent, cuprinde o echipă de peste 80 de profesioniști și colaboratori, ce oferă o gamă completă de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cwechinox.com.

Cushman & Wakefield, unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 52.000 de angajați în peste 60 de țări, ajută chiriașii, proprietarii și investitorii în optimizarea valorii activelor. Cu venituri de 10,2 miliarde de dolari, serviciile principale ale companiei sunt: consultanță în gestionarea activelor şi investițiilor, piețe de capital, închirieri, administrarea proprietăților, reprezentarea chiriașilor, servicii de proiect și evaluare. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cushmanwakefield.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *