Comedia horror „Seven Stages to Achieve Eternal Bliss”, cu Taika Waititi în distribuție, în octombrie la Warner TV

Comedia horror „Seven Stages to Achieve Eternal Bliss” (SUA, 2018), regizată de cineastul canadian Vivieno Caldinelli, va fi difuzată de Warner TV pe 31 octombrie, la ora 20:35.

„Seven Stages to Achieve Eternal Bliss” este o poveste neconvențională. Un cuplu se mută dintr-un orășel din Ohio într-o locuință în Los Angeles pentru care chiria este un chilipir, însă există o explicație pentru asta.

Pentru că fostul locatar era liderul unui cult, casa lor, mai precis baia, este folosită de adepții acestuia drept loc pentru sacrificiu.

În mod bizar, mai mulți discipoli ai lui Reginald Storsh, care și-a găsit sfârșitul în cada din apartament, pătrund în locuință pentru a se sinucide într-un mod ceremonios.

Cei doi apelează la autorități, însă după ce citesc cartea lui Storsh încep să creadă că acea cadă este magică și să îi ajute pe adepții sectei să treacă „dincolo” fără să lase prea multe urme. Acțiunile nu ies întotdeauna conform planului.

Taika Waititi, premiat cu Oscar pentru scenariul „Jojo Rabbit”, interpretează rolul conducătorului sectei, iar partiturile ocupanților apartamentului sunt jucate de Kate Micucci și Sam Huntington.

Distribuția este completată de Matt Jones, Rhea Seehorn, Dan Harmon, Mindy Sterling și Josh Brener.

Lungmetrajul al cărui titlu complet este „7 Stages to Achieve Eternal Bliss by Passing Through the Gateway Chosen by the Holy Storsh” a avut premiera mondială la Tribeca Film Festival, în 2018, și a fost lansat pe marile ecrane în martie 2020.

Despre Warner Bros. Discovery

Warner Bros. Discovery (NASDAQ: WBD) este o companie globală, lider în domeniul media și al divertismentului, care produce și distribuie cel mai popular și complet portofoliu de conținut și branduri din lume, prin televiziune, film și streaming. Disponibilă în peste 220 de țări și teritorii și în 50 de limbi, Warner Bros. Discovery inspiră, informează și distrează publicul din întreaga lume prin intermediul mărcilor și produselor sale emblematice, printre care: Warner Bros: Discovery Channel, discovery+, CNN, CNN+, DC, Eurosport, HBO, HBO Max, HGTV, Food Network, Investigation Discovery, TLC, TNT, TBS, truTV, Travel Channel, MotorTrend, Animal Planet, Science Channel, Warner Bros. Pictures, New Line Cinema, Cartoon Network, Adult Swim, Turner Classic Movies și altele. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați www.wbd.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *