Cu Laboratorul de C`ArteTeatru al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, la Festivalul Internațional de Teatru de Tineret APOLLO

COMUNICAT DE PRESĂ

De joi, 8 septembrie 2022, până duminică, 11 septembrie 2022, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, precum și la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia, vor avea loc o serie de activități puse la cale de Laboratorul de C`ArteTeatru al instituției de cultură, în organizarea acesteia și a Consiliului Județean Alba.

Astfel, în cadrul Festivalului de Teatru de Tineret APOLLO, ediția a VIII-a, vreme de patru zile, v-am pregătit ateliere de improvizație, ateliere de vorbire, spectacole și expoziții, toate cu invitați din țară și străinătate.

Laboratorul de C`ArteTeatru deschide seria activităților joi, 8 septembrie 2022, la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia, de la ora 18.00, cu prezentarea oficială a proiectului. Tot aici, vineri, 9 septembrie 2022, de la ora 11.00 la 13.00, va avea loc atelierul de improvizație – transformarea cuvântului, a textului și a conceptului, în gândirea și exprimarea artistică, susținut de actrița Cătălina Mihăilă. Totodată, talentata și îndrăgita artistă va fi amfitrioana celui de-al doilea atelier, cel de vorbire, din 10 septembrie 2022, de la ora 11.30 la 13.00, tot la Casa de Cultură a Studenților.

Sâmbătă seara, de la 21.00, sunteți invitați la spectacolul Moving Poetry, în Grădina Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, pus în scenă de actorii Teatrului 21 din Iași.

Duminică, 11 septembrie 2022, sunteți din nou așteptați în Grădina Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, de la ora 17.00, unde veți putea admira expoziția personală a artistei Denise Acciaiuoli, „Transformare”, pentru ca de la 17.30 să vă bucurați de spectacolul tinerilor albaiulieni, membri ai Laboratorului de C`ArteTeatru, care au pregătit un moment artistic după texte ale scriitorului Matei Vișniec.

Momentele organizate de Consiliul Județean Alba și de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, au devenit posibile în cadrul proiectului 3.37 Laboratorul de C’ArteTeatru, „proiect multiart de promovare a fondului de carte, de încurajare a lecturii, de promovare a scriitorilor, de promovare instituțională utilizând forme de expresie teatrală în colaborare cu unul sau mai mulți parteneri și colaboratori, prin realizarea de produse culturale pentru publicul general, în sensul promovării culturii”, se arată în deschiderea acestuia. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *