CS Unirea Alba Iulia reprezintă România la Campionatele Mondiale de Marș și Taekwondo!

Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia va reprezenta România, în luna iulie, la cel mai înalt nivel. Patru sportivi vor participa, în următoarea perioadă, la cele mai importante competiții organizate în acest an pentru sporturile pe care le practică.
Astfel, mărșăluitoarele Ana Rodean și Mihaela Acatrinei, coordonate de către prof. Gabriel Avram, vor concura la Campionatul Mondial de Atletism – Seniori, competiție ce se va desfășura la Eugene, Oregon – Statele Unite ale Americii, în perioada 15-24 iulie. Ana Rodean și Mihaela Acatrinei sunt multiple campioane naționale la marș – competiții pe care le-au câștigat fără drept de apel în ultimii ani. La competiția mondială, sportivele CS Unirea Alba Iulia vor concura la proba 35 de kilometri marș.
De asemenea, în 28-30 iulie, la Sofia, în Bulgaria, se va desfășura Campionatul Mondial de Taekwondo, la cadeți. Au fost convocați sportivii Cetean Eduardo (categoria de greutate -41 kg) și Boloage Alecsandru (categoria de greutate -49 kg), ambii pregătiți de instructorul albaiulian Alin Moldovan. Aceștia au fost convocați după ce au trecut printr-o procedură de selecție, desfășurată în luna iunie, în incinta Centrului Naţional de Excelenţă în Taekwondo WT – Kogaion. Totodată, ei au obținut rezultate deosebite la competiții interne și internaționale.
CS Unirea Alba Iulia (director Daniela Moșneag) transmite mult succes sportivilor și antrenorilor la cele două competiții extrem de importante care se vor desfășura în perioada următoare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *