Activități în Campania „M.A.I. etic, M.A.I. integru!” Săptămâna acțiunilor de prevenire a corupției în domeniul Jandarmerie

În cadrul Campaniei de promovare a integrității „M.A.I. etic, M.A.I. integru!”, în data de 10.11.2021, polițiști din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Alba au desfășurat activități cu caracter preventiv destinate cetățenilor, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba.

   Astfel, au fost distribuite cetățenilor materiale de informare specifice domeniului de activitate vizat, cu mesajul „Servesc patria cu integritate”  iar în cadrul discuțiilor, cetățenii au fost informați cu privire la competența Direcției Generale Anticorupție, a sistemului național Call center anticorupție 0800806806, cât și cu privire la campania desfășurată. Activitățile au fost desfășurate în  mun. Alba Iulia, în zone aglomerate cu acces pietonal.

   Mesajele și materialele de informare au fost transmise în vederea atingerii scopului campaniei, respectiv în vederea conștientizării cetățenilor cu privire la consecințele implicării în fapte de corupție și încurajarea semnalării acestora.

    Având în vedere contextul epidemiologic actual activitățile s-au desfășurat cu respectarea măsurilor privind prevenirea răspândirii virusului SARS – CoV2.

    Campania națională „M.A.I. etic, M.A.I. integru!” se desfășoară în perioada mai – decembrie 2021, dorindu-se ca prin implementarea ei să contribuie la consolidarea integrității și, implicit, a încrederii cetățenilor în serviciile publice prestate de angajații Ministerului Afacerilor Interne, instituție esențială pentru buna funcționare a societății.

         Informații suplimentare despre această campanie și materialele de promovare utilizate în context pot fi vizualizate pe site-ul Direcției Generale Anticorupție, meniul Mass-media/Campanii de informare/“M.A.I. etic, M.A.I. integru” sau click pe următorul link http://www.mai-dga.ro/arhive/category/campanii-de-informare.

             SERVICIUL JUDEȚEAN ANTICORUPȚIE ALBA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *