Raftul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba poposește la Sâncel

Luni, 8 noiembrie 2021, de la ora 12:00, la Biblioteca Comunală din Sâncel, va avea loc inaugurarea unui nou Raft al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba. Evenimentul se va derula cu respectarea normelor legale în vigoare privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Organizatori ai acestei noi activități din cadrul proiectului 2.9 Fondul Special – Raftul Bibliotecii Județene Lucian Blaga în Județul Alba sunt Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Primăria Comunei Sâncel, Consiliul Local Sâncel și Biblioteca Comunală Sâncel. Inaugurarea Raftului Bibliotecii Judeţene Lucian Blaga Alba la Sâncel va avea loc în prezența domnului Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, a domnului Ilie Frățilă, primarul comunei Sâncel și a domnului Silvan Stâncel, managerul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.

Proiectul 2.9 Fondul Special – Raftul Bibliotecii Județene Lucian Blaga în Județul Alba se va desfășura de această dată în conexiune cu proiectul 2.8 Fondul special – Ion Brad, pentru a-l omagia la el acasă pe cel ce a fost  diplomatul, poetul, eseistul, romancierul, memorialistul și traducătorul Ion Brad. În cadrul celor două evenimente va fi lansată cartea „Continuatori în cultură și creație a lui Timotei Cipariu și ai Fraților Brad, născuți în Pănade”, autori Ioan Rațiu, Nadine Rațiu și Ioan Mihălțan, o carte ce se vrea a fi și un omagiu adus personalităților ce s-au născut sau au trăit în comuna Sâncel. Partener în organizarea lansării de carte este Asociațiunea ASTRA – despărțământul „Timotei Cipariu” Blaj.

Scriitorul Ion Brad se naşte în 8 noiembrie1929 în satul Pănade fiind primul din cei nouă copii ai lui Cornelia şi Traian Brad. După susţinerea bacalaureatului la liceul de băieţi „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, în 1940, urmează cursurile Facultăţii de Filologie din Cluj. Debutul său are loc în 1947, în revista „Gând tineresc” din Alba-Iulia, cu poezia „Te-am visat”. Editorial debutează cu volumul„ Cincisutistul”, în 1952. Primul său loc de muncă a fost ca bibliotecar al liceului „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, colaborând la catalogarea documentelor din „Biblioteca Centrală Arhidiecezană”. Ca student la Cluj lucrează la redacţia „Almanahului literar”, sub conducerea lui Miron Radu Paraschivescu, până în 1954. Sub îndrumarea directă a lui Emil Isac începe să alcătuiască ediţia de „Opere alese” a primului poet modern al Ardealului. În perioada 1953-1960 este pe rând secretar al Filialei din Cluj a Uniunii Scriitorilor, redactor-şef al revistei pentru copii „Cravata roşie”, redactor la revista “Luceafărul” și „Scînteia tineretului”. În 1962 este ales membru al Biroului şi secretar al Uniunii Scriitorilor din România iar anul 1965 îl găsește adjunct al şefului Secţiei de literatură şi artă a C.C. al P.C.R. iar în 1968 devine vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă. Între anii 1973-1982 este ambasador al României în Grecia, iar după încheierea misiunii diplomatice în Grecia, rămâne în Ministerul Afacerilor Externe unde este însărcinat, până în 1984, cu misiuni speciale în R.F.G., Belgia, Olanda, Anglia și Vatican. În 1984 este numit director al Teatrului „Nottara” iar în 1990 înfiinţează şi conduce editura „Demiurg”. De-a lungul carierei sale a fost distins cu următoarele premii: Premiul I la concursuri literare pentru lucrările „Proza lui Pavel Dan” şi „Serghei Esenin şi revoluţia rusă”, Premiul „Almanahului Literar’ pentru amplul poem epic „Cincisutistul”; Diploma de onoare pentru poezie a Festivalului Internaţional al Tineretului; Premiul Academiei Române pentru volumul de versuri „Cu timpul meu”; Premiul Uniunii Scriitorilor pentru placheta „Cele patru anotimpuri” și Premiul pentru poezie „Transilvania” în cadrul Festivalului Internaţional „Lucian Blaga” de la Cluj. În anul 1999 este distins cu titlul de de Cetăţean de onoare al municipiilor Cluj-Napoca şi Blaj. La 6 februarie 2019 moare la București, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *