Mărturia unei paciente cu COVID-19: ”Sunt dovada vie că virusul există și e periculos. M-am născut a doua oară, medicii mi-au salvat viața!”

Comunicat de presă

O pacientă în vârstă de 33 de ani, aflată la un pas de moarte din cauza agravării COVID-19, a fost salvată datorită profesionalismului medicilor secției de Anestezie și Terapie Intensivă, care au colaborat foarte bine cu celelalte cadre medicale implicate în gestionarea acestui caz. Femeia și-a pierdut conștiența, după ce a rămas efectiv fără aer, (nefiind vaccinat împotriva COVID-19). Ea a acceptat să transmită un mesaj public, din dorința ca alte persoane să conștientizeze cât de periculos este acest virus, să se protejeze și să acționeze din timp, pentru a nu trece prin același chin.

Pacienta a manifestat simptome specifice de COVID-19 după ce a participat la un eveniment cu mai multe persoane. Ea a ținut legătura cu medicul de familie, însă a evitat să se prezinte la spital, în speranța că se va vindeca acasă și fiindu-i teamă că are acest virus: ”Sfatul meu pentru toți cei care nu se simt bine, iar medicația prescrisă la domiciliu nu îmbunătățește starea de sănătate, este să se prezinte la spital, până nu este prea târziu”, a spus pacienta.

Ea s-a îmbolnăvit în prima jumătate a lunii septembrie și doar după câteva zile în care s-a simțit rău a chemat ambulanța, care a dus-o la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Testul COVID-19 a ieșit pozitiv și, la scurt timp, starea sa de sănătate s-a agravat.

”Am trăit o noapte în care am simțit că mă sufoc, simțeam că nu mai am aer, în ciuda îngrijirilor bune care mi-au fost acordate și până atunci la spital. Țin minte cum întindeam mâinile spre cadrele medicale să mă salveze, am primit ajutor, iar apoi m-am trezit pe un pat de ATI, cu o mască de oxigen mai puternică și oameni minunați lângă mine. Îl țineam de mână pe domnul doctor și îl rugam să nu plece. Am simțit că Dumnezeu a avut grijă de mine și absolut toate cadrele medicale s-au luptat să îmi salveze viața și, din fericire, au reușit. Simt că m-am născut a doua oară! Am primit tratament foarte bun și sunt recunoscătoare tuturor: medici, asistenți, infirmieri, întregului personal. Dacă nu erau ei nu știu ce mă făceam. Le transmit oamenilor că sunt dovada vie că virusul există, este foarte periculos, că trebuie să se protejeze, să facă tot ce ține de ei să nu îl contacteze, iar dacă se întâmplă acest lucru, să nu ezite să se prezinte la spital. Nici eu nu am crezut niciodată că pot trece prin așa ceva”, a spus pacienta.

Femeia este însărcinată în săptămâna a 27-a, iar acum e internată pe ATI – non COVID-19, unde continuă refacerea, după ce s-a vindecat de SARS-CoV-2 (fiind negativă la testele  COVID). Pacienta a fost tratată după ghidurile și protocoalele naționale de tratament a pacienților infectați cu coronavirus.

În plin val 4 al pandemiei, mesajul ei are scopul de conștientizare asupra riscului pe care îl prezintă acest virus, prezentării din timp la spital, a respectării tuturor regulilor și importanței vaccinului (ea a conștientizat importanța imunizării).

La îngrijirea ei au contribuit mai multe echipe medicale, de la diferite specialități, precum: boli infecțioase, urgențe, ATI, ginecologie, neurologie.

Biroul de presă al SJU Alba Iulia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *