69 de ani cu “Prichindel”

Teatrul de Păpuși „Prichindel” împlinește, în data de 1 septembrie 2021, 69 de ani de activitate, timp în care s-au adunat satisfacții nenumărate: spectacole frumoase, ce poartă amprenta unor regizori, scenografi, compozitori de renume, actori talentați, premii valoroase, numeroase participări la festivaluri. Și lucrurile nu se opresc aici, teatrul continuând să existe pentru cei care ne sunt spectatori dragi și fideli – copiii.

          „Cu maturitatea celor 69 de ani am străbătut timpul, vremurile, trecând peste toate vicisitudinile. Nu ne-a ocolit nici această pandemie, care a cuprins întreaga lume, dar nu ne-a îngenuncheat. Astfel, suntem mai puternici ca oricând, pentru a arăta publicului nostru că ei sunt motorul care ne urnește, care ne motivează, deoarece arta teatrului se află bine adăpostită în sufletele noastre de artiști. La mulți ani, Prichindel!” Ioana Bogățan, managerul Teatrului de Păpuși „Prichindel”.

          Alături de Consiliul Județean Alba și partenerul nostru, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, vă invităm să ne fiți părtași la acest prilej de bucurie. Cu mic, cu mare, vă așteptăm cu mult drag în data de 1 septembrie 2021 la sediul teatrului, între orele 11:00 și 18:00, unde am pregătit o expoziție de păpuși, decoruri și recuzită, despre care veți putea afla mai multe la fața locului, precum și o serie de lecții de teatru destinate copiilor. Intrarea este gratuită.

          De asemenea, începând cu 1 septembrie deschidem și stagiunea teatrului 2021 – 2022. Spectacole noi, povești de odinioară, toate le-am pregătit cu nerăbdarea ca voi, publicul nostru drag, să veniți și să vă ocupați locul în sala de spectacol.

          Așadar, vă invităm în luna septembrie la următoarele spectacole:

  • 11 septembrie, orele 12:00 – „Ciuboțelele ogarului”, regia Adam și Laura Boboc, 3+
  • 18 septembrie, orele 12:00 – premieră – „Viață de chibrit”, regia Radu Dinulescu, 7+
  • 25 septembrie, orele 12.00 – „Regele supărat pe clovn”, regia Radu Dinulescu, 4+

Biletele se pot achiziționa de la casieria teatrului, de luni până vineri, în intervalul orar 9:00 – 14:00, prețul unui bilet fiind de 12 lei/adult și 3 lei/copil. Pentru rezervări puteți suna la numărul de telefon 0372758351.

Spectacolele vor fi susținute la o capacitate de 70% din locuri și, conform normelor de protecție și prevenire a răspândirii noului Coronavirus, purtarea măștii, luarea temperaturii, precum și dezinfectarea mâinilor sunt obligatorii.

Cristina Smadea,

  Secretar literar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *