Rezultatele finale înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a din județul Alba care au susținut Evaluarea Națională 2021

Ministerul Educației a publicat astăzi, 4 iulie, pe site-ul dedicat, evaluare.edu.ro, rezultatele finale obținute după soluționarea contestațiilor de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut probele Evaluării Naționale (22 – 25 iunie 2021).

În urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 80% ( de candidați), în creștere față de rezultatele inițiale (79,86%).

Situația statistică arată că dintre cei 2056 de candidați prezenți la ambele probe,1645 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 80%  Dintre aceștia, 5 candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

Rata de participare a fost de 2056 candidați prezenți (94,70%), dintr-un total de 2171 elevi înscriși.

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 1828 de  candidați (88,69%) din totalul celor 2061 care au susținut proba, iar 13 candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 1415  candidați (68,72%)  din cei 2059 prezenți au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 32 de candidați au obținut nota 10 (zece).

La proba de limba și literatura maternă, 53 de candidați (din 56 prezenți) au obținut note mai mari sau egale cu 5. 

Un elev a fost eliminat din cauza unor tentative de fraudă, lucrarea acestuia fiind notată cu 1.

Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).

Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 16-22 iulie și va fi urmată de repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat (24 iulie 2021).

Biroul de presă al ISJ Alba

Purtător de cuvânt,

Insp. Gabriela Gâlea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *