SEBEȘ: CONCURS ONLINE INEDIT, PE TEME DE ORNITOLOGIE, DEDICAT ELEVILOR

În cursul primei săptămâni a lunii noiembrie 2020, în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 2 din Sebeş, sub îndrumarea prof. Florin Toncean, elevii au avut ocazia de a participa la un concurs de recunoaștere a speciilor de păsări. Competiția s-a derulat în mediul online și se numără printre activitățile din cadrul proiectului cultural “La muzeu și la școală. Cursuri alternative de Istorie Naturală”, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, susținut de Municipiul Sebeș și implementat de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prin Muzeul Municipal „Ioan Raica”. Concursul a avut ca principal scop promovarea în rândul elevilor din municipiul Sebeș a colecției de Științele Naturii aparținând muzeului, precum și transmiterea de noi informații elevilor, referitoare la lumea fascinantă a păsărilor.

Elevilor li s-a solicitat să recunoască 10 specii de păsări dintre cele 35 prezentate în aplicaţia „Păsări din parcuri şi grădini”, găzduită de pagina de Internet a Societăţii Ornitologice Române. Criteriile de recunoaștere au fost: aspectul general, caracteristicile penajului şi cântecul acestora. Ierarhizarea concurenţilor s-a realizat în funcție de rapiditatea cu care au fost recunoscute păsările.

Elevii care au contribuit la buna desfăşurare a concursului şi care au răspuns cel mai rapid au fost: Laioş Alexia, Penariu Larisa Claudia, Oltean Teodora, Roşca Ioana Teodora, Fărcaş Andreea, Damian Clara Maria, Sora Alexandra, Dumitru Raul, Oancea Tudor Mihai, Pop Cleopatra, Boabeş Sofia, Ghitan Robert și Spiridon Sofia Ana.

Organizatorii transmit felicitări tuturor participanților, care vor fi răsplătiți de Primăria Municipiului Sebeș cu premii surpriză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *