IMM-URILE DIN REGIUNEA CENTRU POT DEPUNE CERERI DE FINANȚARE PENTRU DEZVOLTARE PRIN PROGRAMUL REGIO

Începând cu 30 octombrie 2020, se pot depune cereri de finanțare pe Prioritatea de Investiții 2.2 a Programului Operațional Regional 2014-2020 – pentru sprijinirea creării și extinderea capacității avansate de producție și dezvoltarea serviciilor. IMM-urile ce desfășoară o activitate economică în județele regiunii, respectiv Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, pot solicita finanțare nerambursabilă de minim 1,6 milioane euro – maxim 6 milioane euro, prin programul gestionat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru la nivel regional. Orice societate comercială sau cooperativă care se încadrează în categoria întreprinderilor mici sau mijlocii din mediul urban sau a întreprinderilor mijlocii din mediul rural poate solicita fonduri nerambursabile în cadrul acestui apel, dacă îndeplinește criteriile de eligibilitate precizate în Ghidul de finanțare.

Finanțarea vizează IMM-urile interesate de găsirea unui model optim de creștere, atât în sensul trecerii în altă categorie de dimensiune, cât și în sensul dezvoltării activității desfășurate, în scopul creșterii dimensiunii pieței adresate și a creșterii competitivității economiilor regionale și naționale. Perioada de depunere a proiectelor este deschisă începând cu 30.10.2020, ora 12:00, până în 30.11.2020, ora 12:00.

  ”Suntem siguri că bugetul pe care-l avem la nivel de regiune, este insuficient față de numărul și de valoarea cererilor care au nevoie de finanțare, fiind multe IMM-uri care vor depune cereri. În același timp, trebuie să precizez că nu e un apel destinat firmelor mici și micro, pentru care ar fi fost greu de susținut o contribuție financiară de circa 800.000 euro. Însă, prin ADR Centru vom derula în viitorul apropiat și alte programe, prin care vom finanța din nou mediul privat, cum este programul de digitalizare. Pentru perioada 2021-2027, de asemenea, ADR Centru, în calitate de Autoritate de Management, propune pentru domeniul de dezvoltare al mediului privat, unul dintre cele mai mari bugete, respectiv peste 230 milioane euro, din fondurile solicitate de la Comisia Europeană. Sperăm însă, ca toate firmele care sunt acum pe piața economică din regiune să reziste acestor vremuri dure și provocărilor economice ale momentului” a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Acest al doilea apel de proiecte pe Prioritatea 2.2 este competitiv, fiind selectate, pentru etapa precontractuală, cererile de finanțare care obțin cele mai mari punctaje, în funcție de bugetul disponibil. Proiectele care obțin mai puțin de 50 de puncte sunt respinse. Bugetul disponibil pentru finanțare, la nivelul Regiunii Centru este de 20.73 milioane euro, proiectele depunându-se prin aplicația electronică MySMIS, disponibilă la adresa web http://www.fonduri-ue.ro/mysmis. Cursul la care se va calcula bugetul în lei este 1 euro = 4,8318 lei.

Informații de background

Printre criteriile minime ce trebuie întrunite de IMM-urile ce vor să depună proiecte, se regăsesc următoarele cerințe:

  1. La depunerea cererii de finanțare, domeniul/e de activitate eligibil/e vizat de investiție este:
    1. înscris/e în obiectul de activitate / certificatul constatator ORC / activitate principală sau secundară a întreprinderii.
    1. autorizat/e distinct la sediul (principal sau secundar) identificat ca loc de implementare a proiectului.
  1. O investiție poate viza una sau mai multe clase (coduri) CAEN, în condițiile în care acestea sunt aferente aceleiași activități/aceluiași flux de producție.
  2. Solicitantul a desfășurat activitate pe o perioadă corespunzătoare cel puțin unui an fiscal integral (înființat cel târziu în ian. 2019), fără activitate suspendată oricând în anul curent depunerii cererii de finanțare; a înregistrat profit din exploatare (>0 lei) în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare.
  3. Solicitantul deține unul din următoarele drepturi asupra imobilului:
    1. Pentru investiții cu lucrări de construcție cu autorizare: dreptul de proprietate privată, dreptul de concesiune (conform legislației în vigoare) sau dreptul de superficie (solicitantul are, conform contractului de superficie, dreptul de a realiza investiția propusă prin cererea de finanțare).
    1. Pentru investiții care includ doar servicii și/sau dotări și lucrări de construcție ce nu se supun autorizării – și dreptul de uzufruct, împrumutul de folosință (comodat) sau dreptul de închiriere/locațiune.
  1. Activitățile propuse în proiect (investiția) – vizează domeniul/e de activitate eligibil/e ale solicitantului, ce fac obiectul proiectului.
  2. Proiectul propus în cererea de finanțare trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, investiții în active corporale. Este opțională includerea, în proiect, a investițiilor în active necorporale.      Valoarea eligibilă a activelor necorporale nu poate depăși 20% din valoarea eligibilă a activelor corporale ce fac obiectul proiectului.
  3. Nu a mai beneficiat de finanțare publică în ultimii 5 ani înainte de data depunerii cererii de finanțare, pentru același tip de activități (construcție/extindere) realizate asupra aceleiași infrastructuri/aceluiași segment de infrastructură și nu beneficiază de fonduri publice din alte surse de finanțare. Sunt acceptate lucrările de extindere pentru spațiul de producție construit în aceste condiții.
  4. Contribuția proprie a solicitantului la valoarea eligibilă a proiectului este de minim 30% pentru întreprinderile mici sau 40% pentru întreprinderile mijlocii;
  5. Solicitantul are capacitatea financiară de a asigura:
  6. contribuția proprie la valoarea eligibilă a proiectului,
  7. finanțarea cheltuielilor neeligibile ale proiectului, unde este cazul și
  8. resursele financiare necesare implementării optime a proiectului în condițiile rambursării ulterioare a cheltuielilor eligibile din instrumente structurale.
  1. Perioada de realizare a activităților proiectului după semnarea contractului de finanțare: nu depășește data de 31.12.2023.
  2. Respectarea principiilor privind dezvoltarea durabilă, egalitatea de șanse, de gen și nediscriminarea, conform prevederilor din Ghidul general.

Fondurile alocate sunt disponibile prin Axa prioritară 2 a POR 2014-2020 – Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii. La sediul ADR Centru, str. Decebal, nr. 12, Alba Iulia, e-mail: inforegio@adrcentru.ro, funcționează un birou de informare, unde solicitanții pot fi asistați, în mod gratuit, în clarificarea unor aspecte legate de completarea și pregătirea cererii de finanțare. Mai multe detalii despre această schemă de finanțare găsiți pe adresa www.regio-adrcentru.ro, secțiunea Prezentare program, Axa2, PI 2.2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *