Municipiul Sebeș. Bugete majorate cu 1,58 de milioane de lei pentru Educație, Asistență Socială, Sănătate, Servicii și Dezvoltare Publică

La propunerea primarului Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, Consiliul Local a aprobat, în ședința ordinară a lunii august, hotărârea privind majorarea bugetului local cu suma de 1.584.000 lei, astfel încât să fie majorate creditele bugetare pentru capitolele învățământ, sănătate, asigurări și asistență socială, locuințe, servicii și dezvoltare publică.

La capitolul învățământ, bugetul se majorează cu suma de 507.100 lei. În Municipiul Sebeș învață 4.930 de elevi, iar școlile au cerut suplimentar un număr de 1.440 de bănci. De asemenea, a fost solicitată achiziționarea a 112.000 bucăți măști de protecție.

Bugetul Spitalului Municipal Sebeș va fi majorat, conform solicitărilor instituției, cu suma de 5.950 lei, pentru finanțarea cheltuielilor de capital.

Capitolul asistență socială beneficiază de o majorare de 583.000 lei, pentru a se susține cheltuielile de asistență socială în caz de invaliditate, pentru finanțarea indemnizațiilor persoanelor cu handicap, precum și pentru stimulente educaționale acordate copiilor din familii defavorizate.

Alte capitole care beneficiază de majorare bugetară sunt: capitolul bugetar locuințe, servicii și dezvoltare publică care beneficiază de o majorare bugetară de 306.950 lei, iar pentru rambursări de credite se alocă suma de 181.000 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *