Studiu UBB. Pandemia a mărit interesul tinerilor pentru internet, dar şi pentru discuţiile cu familia

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a realizat un studiu al cărui obiectiv a fost a fost captarea perceptiilor copiilor in ceea ce priveste situatia exceptionala creata de pandemia Covid 19. Studiul a fost realizat in perioada 26 aprilie – 14 mai 2020, pe perioada starii de urgenta. Studiul a cuprins 4225 de respondenti – copii si tineri cu varste cuprinse intre 6 si 19 ani, varsta medie a respondentilor fiind 16,1 ani. Studiul este insotit si de o revizuire a unor cercetari nationale si internationale realizate in timpul pandemiei, avand ca subiect central statutul copiilor pe parcursul acestei perioade. 

Studiul a cuprins 4225 de respondenți, iar eșantionarea folosită a fost de conveniență, snowball și utilizând cote (de gen, județe și mediu de proveniență). La studiu au participat copii și tineri cu vârste cuprinse între 6 și 19 ani, vârsta medie a respondenților fiind 16,1 ani. Cea mai
mare parte a participanților la studiu sunt elevi de liceu (78,3%), proporția elevilor de nivel gimnazial fiind de 19,6%. Restul respondenților este reprezentat de elevi din ciclul școlar primar. Din punct de vedere al genului, 49,8% dintre respondenți sunt fete, 49,6% băieți, pe când 0,6%
dintre participanți au indicat o altă identitate de gen. În ceea ce privește mediul de rezidență, 48,6% dintre respondenți locuiesc în orașe, 30,1% dintre aceștia provin din sate aflate în proximitatea unor orașe, iar 21,3% locuiesc în sate ce nu se află în vecinătatea unui oraș.

Respondenții au fost întrebați de unde au auzit prima dată despre pandemie, coronavirus sau boala produsă de infectarea cu noul coronavirus. Cea mai mare parte a copiilor au indicat televizorul (42,6%), respectiv internetul (36,1%) ca fiind sursele din care au aflat prima dată
despre aceste subiecte.

În ceea ce privește sursele predilecte utilizate pentru informarea despre evoluția pandemiei sau, în general, despre noul coronavirus și boala provocată de acesta, televizorul și internetul domină din nou clasamentul rezultat în urma răspunsurilor obținute. 1,9% se declară neinteresați de
subiect.

Impunerea stării de urgență la mijlocul lunii martie a adus cu sine schimbări importante în rutina tuturor, copiii fiind la rândul lor afectați de limitările generate de noile circumstanțe. În acest context, marcat de restricții de deplasare și interacțiune, comunicarea cu ceilalți și petrecerea
timpului liber au avut nevoie de ajustări. Copiii participanți la sondaj au fost rugați să indice care au fost activitățile pe care le-au făcut mai frecvent decât de obicei în această perioadă.

Conform răspunsurilor furnizate, perioada de la debutul pandemiei a însemnat, pentru cei mai mulți dintre ei, utilizarea mai frecventă a internetului (67%), mai multă odihnă (46,6%) și activități casnice mai dese (39,5%). De asemenea, pentru aproximativ 30% dintre copii, această
perioadă a însemnat discuții mai dese cu familia și efectuarea mai frecventă de activități sportive.

Dată fiind limitarea posibilităților de socializare, copiii au fost întrebați despre felul în care au gestionat pe parcursul acestor săptămâni comunicarea cu prietenii lor. Cei mai mulți dintre ei au indicat platformele Instagram (63,8%), WhatsApp (58,3%), Facebook (51,2%) și Sun (48,9%)
ca fiind modalitățile prin care mențin legătura cu prietenii lor.

O parte dintre respondenții care au indicat opțiunea ”altfel” au detaliat ulterior că modalitatea lor de comunicare s-a bazat în continuare pe întâlniri față în față cu prietenii. De altfel, cei mai mulți dintre copii (76,9%) au spus că ce le-a lipsit cel mai mult în această perioadă a fost să își vadă
prietenii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *