Începe a XI-a ediţie a ICMEA 2019. International Conference on Management, Economics and Accounting la Alba Iulia

Facultatea de Științe Economice și Școala Doctorală de Contabilitate din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia organizează, în perioada 14-15 noiembrie 2019, cea de-a XI-a ediţie a manifestării științifice internaționale International Conference on Management, Economics and Accounting – ICMEA 2019. La eveniment vor participa peste 100 de cadre didactice, cercetători şi doctoranzi din cadrul unor universități şi instituții de cercetare de prestigiu din România (Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea „Babeş – Bolyai” din Cluj Napoca, Institutul de Economie Naţională al Academiei Române, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Politehnică din Timişoara, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe Tehnologice George Emil Palade din Târgu Mureş, Institutul Naţional de Statistică ş.a.), dar şi din străinătate (Anglia, Italia, Polonia, Ungaria). Programul cuprinde 5 secţiuni: Marketing, Turism și Strategie, Dezvoltarea afacerii şi inovare responsabilă, Contabilitate, audit şi guvernanţă corporativă, Finanţe şi analiză financiară, Colocviul doctoral. De asemenea, ne vor onora cu prezenţa reprezentanți ai Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, ai Camerei Consultanților Fiscali din România, Camerei Auditorilor financiari din România.

Conducerea Facultății de Științe Economice și întreg comitetul de organizare al manifestării științifice  apreciază sprijinul primit pentru buna desfășurarea a evenimentului din partea Consiliului Județean Alba, Primăriei Alba Iulia, Primăriei Comunei Ciugud, precum şi sponsorilor SC Elit SRL, SC Atlas Imobiliare SRL, SC Alpin 57 Lux SRL, SC Electronax SRL, SC Landis Impex SRL, SC Domeniile Boieru SRL, SC Agra’s SA, SC IPEC SA.

Deschiderea oficială va avea loc în data de 14 noiembrie, ora 9.30, sala A9, la sediul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *