ANPC. Vrei să amanetezi ceva? La ce trebuie să fi atent!
Ce trebuie să ştii când vrei să amanetezi bijuteriile din metale preţioase
Autoritate Naţională pentru Protecţia Consumatorului aduce câteva sfaturi, pe site-ul instituţiei, legate de condiţiile pe care trebuie să le respecte amanetarea unui obiect.
Simplitatea şi rapiditatea obţinerii unui împrumut de la o casă de amanet, face din amanetarea bijuteriilor din metale preţioase o soluţie bună pentru crizele financiare de moment. Mulţi consumatori apeleză la această formă de împrumut, dar este bine de ştiut că nu este o soluţie de durată şi că implică şi costuri ,de care trebuie să se ţină cont atunci când se ia hotărârea amanetării bijuteriilor.
Înainte de a se prezenta cu obiectele la o casă de amanet pentru a solicita un împrumut, consumatorul ar trebui să ştie:
- greutatea corectă a obiectului sau obiectelor din metal preţios pe care doreşte să le amaneteze
- titlul (conţinutul de metal preţios – în limbaj popular numărul de carate pentru aur) corect al obiectului respectiv
- dacă obiectul respectiv are montate pietre preţioase şi care este calitatea acestora.
- starea acelui obiect: dacă prezintă sau nu defecte, pentru a le putea recunoaşte la momentul ridicării obiectului după expirarea contractului de amanet
- pentru monede, titlul este acela indicat în cataloagele numismatice
Dacă nu are astfel de informaţii despre obiectul sau obiectele care urmează a fi depuse la amanet ar trebui, pentru a evita orice nemulţumiri ulterioare, să se prezinte la unul din ghişeele Direcţiei Metale Preţioase, Pietre Preţioase şi Proces Kimberley, din Bucureşti sau cele 20 de locaţii din teritoriu, şi să solicite un buletin de expertizare/ de analiză atât pentru metal cât şi pentru pietre dacă este cazul. Pentru lucrările dentare, precum şi pentru topituri, sârme sau tăbliţe şi pentru obiectele cu titlul mai mare de 750‰ un astfel de buletin este indispensabil pentru a obţine un preţ corect.
La momentul prezentării la casa de amanet consumatorul trebuie să se informeze în legătură cu:
- preţul oferit pentru fiecare tip de metal preţios şi pentru fiecare titlu;
- condiţiile contractului de amanet: comisionul perceput pe zi, durata minimă şi durata maximă a acestuia, posibilitatea plăţii înainte de termen şi a recalculării comisionului în funcţie de perioada scursă din momentul încheierii contractului;
- condiţiile de prelungire a contractului de amanet şi eventuala perioadă de graţie, perioadă în care obiectele amanetate nu sunt vândute după expirarea scadenţei;
- condiţiile de recuperare a obiectelor amanetate.
În condiţiile în care consumatorul prezintă la amanet un obiect achiziţionat de curând, al cărui preţ îi este foarte bine cunoscut, trebuie să ştie că suma pe care o va primi, la amanetarea acestuia, este sub preţul de achiziţie plătit.
ATENŢIE ! Casele de amanet au comisioane diferite, evaluări diferite, condiţii de amanetare diverse. Pentru a afla care este cea mai bună ofertă de pe piaţă, pentru dumnevoastră, trebuie să vă informaţi ! Nu intraţi în primul amanet care vă iese în cale, documentaţi-vă înainte! Lipsa de informaţie vă poate aduce destule prejudicii !