EXTENSIA ALBAIULIANĂ A UNIVERSITĂȚII TEHNICE DIN CLUJ-NAPOCA SE MODERNIZEAZĂ CU FONDURI EUROPENE
COMUNICAT DE PRESĂ
Alba Iulia, 07.05.2020
Noi investiții REGIO în mediul universitar albaiulian
O veste bună pentru sute de studenți care se pregătesc la sediul din Alba Iulia al Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN). În cadrul unui proiect REGIO 2014-2020, instituția de învățământ superior va beneficia de peste 1,9 milioane euro pentru modernizarea și dotarea infrastructurii de educație a extensiei din Alba Iulia aparținând UTCN. Prin semnarea contractului de finanțare care asigură resursele necesare pentru a moderniza și îmbunătăți condițiile de studiu a mai mult de 550 de studenți, în cadrul proiectului ”Dezvoltarea infrastructurii de educație și formare la extensia din Alba Iulia, a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, în vederea promovării învațământului terțiar universitar”, se vor amenaja două amfiteatre, săli de laborator, o bibliotecă și o sală de lectură, prin resursele gestionate de ADR Centru, în cadrul Priorității de investiții 10.1A, Obiectivul specific 10.3 pentru creșterea calității în învățământul universitar.
Proiectul implementat la Alba Iulia de către UTCN va asigura condițiile necesare pentru o pregătire profesională de calitate și relevantă pentru nevoile pieței muncii în domenii tehnice. Investițiile presupun reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea imobilului situat pe strada Alexandru Ioan Cuza, nr. 23. Suprafața totală a terenului pe care se află clădirea este de 2464mp, iar corpul de clădire supus intervențiilor a avut în trecut destinația de cantină școlară. Acum, construcția prezintă numeroase degradări, datorate lipsei intervențiilor de întreținere în timp și a infiltrațiilor de apă. Clădirea nu mai este utilizată de peste 5 ani și nici nu au fost luate măsuri pentru conservarea acesteia.
Prin implementarea proiectului se va realiza reconversia clădirii menționate în noi spații de învățământ universitar. Se vor efectua lucrări de extindere, atât în plan, cât și pe verticală. În plan, clădirea își va mări foarte puțin amprenta la sol, respectiv se va muta accesul în clădire de pe fațada de la strada (sud-est) pe fațada din incintă (nord-est). Extinderea pe verticală va consta în amenajarea la parter a două amfiteatre de câte 150 și 120 locuri, cu un foyer între ele, precum și a unui etaj, cu săli de cursuri/laboratoare. Întrucât amfiteatrele vor fi prevăzute cu gradene, iar grinzile de peste sălile de amfiteatru vor avea înălțimi mari, în colțul nordic al clădirii se propune realizarea unui etaj intermediar parțial. Etajul intermediar și parterul de sub etajul intermediar vor cuprinde biblioteca și birouri pentru cadrele didactice. Totodată, depozitul de carte al bibliotecii va fi extins și în spațiile de sub gradenele de la amfiteatrul mare.
Valoarea totală a cererii de finanțare este de 9.062.634,54 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate pentru realizarea investițiilor este de 8.864.985,09 lei, respectiv 98,00% din valoarea eligibilă a proiectului, reprezentând peste 1,9 milioane euro. Echipa de management a universității estimează că data finalizării investițiilor va fi înainte de încheierea anului universitar 2022-2023, respectiv 30 aprilie 2023.
”Avem deja contractate proiecte de modernizare a infrastructurii universitare la Alba Iulia și Tîrgu Mureș, a căror valoare totală depășește 55 milioane lei, iar preocuparea pentru astfel de investiții este foarte mare și în celelalte județe unde există centre universitare. Susținem pe deplin îmbunătățirea cadrului instituțional și oferim resurse pentru punerea în valoare și dezvoltarea potențialului de competențe din zona noastră, dar și pentru atragerea specialiștilor din alte zone ale țării, în corelare cu creșterea gradului de adaptabilitate și de mobilitate al angajaților, întreprinzătorilor, persoanelor fizice autorizate și managerilor de la toate nivelurile din cadrul Regiunii Centru. Ne preocupă foarte mult creșterea competitivității regionale, care se bazează pe creșterea calității învățământului la toate nivelurile. Studenții și masteranzii au nevoie de laboratoare moderne și de centre de pregătire cu funcțiuni multiple, de aceea, resursele europene nerambursabile vor susține dezvoltarea lor personală. Proiectele de dezvoltare a Universităților vor asigura premisele creșterii calității și performantei științifice în domenii importante pentru Strategia de Dezvoltare Inteligentă a Regiunii Centru. Pentru următoarea perioadă de programare, 2021-2027, accentul se va pune tot mai mult pe capabilitățile de creștere competitivă și de transfer rapid și eficient al cunoștințelor teoretice către mediul de afaceri, adică pe inovare și pe îmbunătățirea proceselor. O infrastructură educațională adecvată este esențială pentru construirea de abilitați sociale, dezvoltarea competențelor profesionale și duce mai repede la integrarea socio-profesională a absolvenților”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.
Din punct de vedere fizic și funcțional, proiectul de față presupune dezvoltarea și modernizarea infrastructurii extensiei din Alba Iulia ce aparține de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Structura funcțională propusă pentru construcția modernizată va include, la subsol, spații tehnice cu centrala termică, centrală de ventilație, spații de depozitare etc. Organizarea spațiilor interioare de la parter are în vedere, în primul rând, amenajarea celor două amfiteatre. Acesta este motivul mutării accesului în clădire pe fațada de nord-est (din incintă). Intrarea principală va fi în legătură directă cu un foyer generos, din care se accede stânga-dreapta în amfiteatre. Din același foyer se poate accede la scara și ascensorul care vor face legătura pe verticală cu nivelele superioare. Etajul intermediar va ocupa mai puțin de o treime din amprenta la sol a parterului, în colțul nordic. Spațiul respectiv beneficiază de acces direct din casa scării și din ascensor. La etajul 1 vor exista un foyer, casa de scară + ascensor pentru persoane cu dizabilități, o sală de curs cu 62 de locuri, coridor – din care se face accesul în sălile de seminar/laborator și ieșirea pe terasa circulabilă, 2 săli de laboratoare de câte 24 de locuri fiecare și o sală de laborator cu 16 locuri. Clădirea a fost prevăzută cu echipamente și dotări moderne: ascensor pentru 8 persoane, utilizabil de persoanele cu dizabilități locomotorii, iar toate spațiile vor fi prevăzute cu mobilier și echipamente specifice, inclusiv IT. Beneficiarii direcți ai acestei investiții sunt cei peste 550 de studenți, masteranzi și doctoranzi ai facultății albaiuliene.