Cvartetul de coarde al județului Alba, participare în cadrul Festivalului ”Dialoguri – Școala Ardeleană”
Cvartetul de coarde al Județului Alba, din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, a participat miercuri, 22 octombrie 2025, la evenimentul „SPUNE-MI CE CITEȘTI, CA SĂ-ȚI SPUN CINE EȘTI!”, desfășurat în cadrul Festivalului „Dialoguri – Școala Ardeleană”.
Manifestarea, găzduită de Museikon, a prilejuit vernisajul expoziției de carte veche din colecția Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, de Oradea, un moment deosebit dedicat valorilor culturale și spirituale ale Transilvaniei.
Cu această ocazie, Cvartetul de coarde al Județului Alba a susținut un recital cameral apreciat de public, oferind o atmosferă plină de rafinament și sensibilitate artistică, în armonie cu tema evenimentului.
