Fără categorie

Clubul de limbă și civilizație engleză „English 4 Kids”, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

COMUNICAT DE PRESĂ

Joi, 5 decembrie 2024, în intervalul orar 16:00 – 17:00, profesoara Diana Mortură va susține la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba o nouă ediție a clubului de limbă și civilizație engleză „English 4 Kids”. Tema abordată cu acest prilej va fi una specifică lunii decembrie: „Christmas in Romania”.

Clubul de limbă și civilizație engleză „English 4 Kids” va debuta cu interpretarea unor cântece și poezii de Crăciun. După momentul muzical se vor desfășura activități tematice interactive, folosindu-se mijloace audio-vizuale, astfel încât copiii prezenți să învețe cât mai ușor noile cuvinte și expresii englezești. Fixarea cunoștințelor se va face prin intermediul jocului didactic și a dialogului.

Activitatea este organizată de Consiliul Județean Alba și de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și este coordonată de bibliografa Ana-Maria Pienar, care va prezenta cu acest prilej câteva dintre cărțile pentru copii care abordează tema dezbătută, cărți ce pot fi împrumutate la domiciliu, în baza permisului de bibliotecă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *