„Caravana Etnografică”, un nou proiect cultural lansat la școala „smart” de la Ciugud

„Caravana Etnografică”, un nou proiect cultural al Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, a debutat, zilele trecute, la Școala Gimnazială Ciugud, prima școală „smart” din mediul rural din România. Elevii care învață în unitatea de învățământ au demonstrat că îndrăgesc tehnologia, dar iubesc și obiceiurile, tradițiile și folclorul românesc.

Copiii au participat la o lecție interactivă, în cadrul căreia specialiștii Centrului de Cultură „Augustin Bena” le-au vorbit despre obiceiurile specifice Sărbătorilor de Iarnă, care se mai păstrează în județul Alba, despre meșteșugurile tradiționale, dar și despre costumul popular românesc. Astfel, îndrăgita interpretă de folclor, Leontina Fărcaș, profesor în cadrul Școlii de Arte și Meșteșuguri a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba i-a învățat pe elevi colinde tradiționale, le-a prezentat un costum popular vechi și le-a explicat modul în care a fost realizat. Vasile Sârb, coordonatorul Clasei de Fotografie, le-a vorbit copiilor despre fotografia și filmul etnografic, iar Claudiu Burde le-a prezentat câteva obiecte tradiționale românești, realizate din lemn, printre care și celebrul tulnic, instrumentul specific locuitorilor din Munții Apuseni.

„Caravana Etnografică” este un nou proiect derulat de Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură „Augustin Bena” care presupune promovarea valorilor tradiționale ale românilor: obiceiurile, portul popular, meșteșugurile tradiționale și folclorul. Caravana va merge din școală în școală, unde specialiștii instituției de cultură vor organiza lecții interactive cu elevi, în cadrul cărora le vor vorbi despre zestrea de tradiții și valori populare ale românilor. De fiecare dată caravana etnografică va avea în componență și un interpret care le va explica copiilor cât de frumos este folclorul autentic, dar și costumul popular românesc.

Fotografii din cadrul evenimentului pot fi descărcate de pe linkul de transfer:

https://wetransfer.com/downloads/7bed1a08f035893ef005400fe477ddc620191222071903/730845dc43be41cfe0b88db05019017a20191222071903/3a1007

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *