Alexia Laura Bogdan (judo) și Alexandru Catarambă (powerlifting) – doi sportivi de excepție ai CS Unirea Alba Iulia

Alexia Laura Bogdan (judo) și Alexandru Catarambă (powerlifting) sunt doi elevi de excepție ai CS Unirea Alba Iulia, desemnați cei mai buni sportivi ai anului competițional 2019 din Alba, la sporturi olimpice, respectiv neolimpice, la Gala Sportului organizată de către Consiliul Județean și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret.

Alexia Laura Bogdan și Alexandru Catarambă sunt doi sportivi foarte buni, determinați, cu caractere puternice și rezultate apreciabile inclusiv pe plan școlar. Ei demonstrează că sportul se ”împacă” cu școala, dar și cu alte activități sociale specifice vârstei.

În acest an, Laura Alexia Bogdan a obținut locul I la: Campionatul Național (etapa euroregională), Campionatul Național de Judo NE Waza, Cupa Speranțelor, Cupa Onești, locul 2 la Campionatul Național de Judo, dar și un merituos loc 5 la Campionatul Balcanic. Și în cazul lui Alexandru Catarambă, ne mândrim cu rezultate de excepție: 3 locuri 1 și 1 loc 2 la Campionatul Mondial de Powerlifting, Juniori și Tineret din Canada, 3 locuri 1 și 1 loc 2 la Campionatul European din Cehia și 4 locuri 1, respectiv 3 locuri 3 la Campionatul Național de Judo.

Sportivii secției de Judo se antrenează în sala de sport a Liceului Tehnologic ”Alexandru Domșa” din Alba Iulia, iar Laura Alexia Bogdan este fostă elevă a acestei școli, fiind pregătită temeinic de profesorii Dinu Alin și Dinu Cristian.

”Parteneriatul dintre CS Unirea Alba Iulia și Liceul Tehnologic ”Alexandru Domșa” din Alba Iulia – care asigură gratuit sala de sport și baza materială necesară pentru antrenament – merge foarte bine, motiv pentru care transmitem aprecierile noastre directoarei Carmen Sînc”, – Corneliu Mureșan, director CS Unirea Alba Iulia.

Clubul nu are o sală proprie pentru astfel de antrenamente, iar sprijinul și parteneriatul cu școala sunt vitale.

Alexandru Catarambă și-a dublat, la propriu, performanțele din urmă cu un an, de când a ajuns pe ”mâinile” antrenorului Ovidiu Pănăzan, președinte al Federației Române de Powerlifting, reușind astfel performanțe incredibile cu care a intrat în istoria clubului.

”Originar din Sebeș, Alexandru Catarambă este un sportiv foarte serios, pasionat de ceea ce face. Nu sunt mulți care au obținut aur la mondiale și cărora li s-a cântat imnul peste hotare”, – Corneliu Mureșan.

CS Unirea Alba Iulia transmite tuturor sportivilor, antrenorilor, partenerilor și colaboratorilor sărbători fericite și un an nou cât mai bun!

CS Unirea Alba Iulia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *