TURNUL STUDENTULUI DIN SEBEȘ AR PUTEA FI RESTAURAT CU O FINANȚARE NERAMBURSABILĂ PRIN PNRR
Primăria Municipiului Sebeș, în colaborare cu Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș, a elaborat și depus documentația necesară unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR) – Componenta C11. Turism și Cultură, prin care se dorește restaurarea Turnului Croitorilor, cunoscut mai bine drept Turnul Studentului, din municipiul Sebeș.
Prin proiect, se urmărește creșterea vizibilității unui obiectiv cultural de o reală valoare istorică și culturală care este încă insuficient cunoscut şi promovat, reabilitarea, digitalizarea, marcarea și semnalizarea Turnului Studentului din Sebeș, precum și dezvoltarea şi diversificarea ofertei culturale accesibile cetățenilor din municipiu. Activitățile propuse în cadrul proiectului vizează următoarele aspecte: restaurarea, consolidarea, protecţia şi conservarea turnului, dotări interioare (instalații, echipamente şi dotări pentru asigurarea condiţiilor de climatizare, siguranţă la foc, antiefracţie), iluminat arhitectural interior și exterior, împrejmuire, amenajare peisagistică, alei de acces. De asemenea, sunt propuse activități de marketing și de promovare turistică, evenimente culturale pentru punerea în valoare a obiectivului de patrimoniu (inițiative de artă plastică, artă dramatică, muzică).
Turnul Croitorilor (Studentului) din Sebeș, parte din ansamblul fortificațiilor orașului, a fost înălțat în secolul XV și este situat în colțul de sud-est al cetății. De formă paralelipipedică, are parter și patru nivele, fiind construit din piatră brută de râu legată cu mortar. Zidul are o grosime de un metru. Primele două nivele aparțin fazei incipiente, iar celelalte au fost adăugate ulterior. Denumirea de Turnul Studentului vine de la evenimentul legat de atacul turcesc din anul 1438, când sudul Transilvaniei a fost devastat. Mulți locuitori ai Sebeșului au fost uciși sau duși în robie. Dintre cei care au rezistat făcea parte și un student. Dus în robie de turci, a fost ținut prizonier 20 de ani, apoi eliberat. După eliberare, studentul și-a povestit viața într-o carte apărută în anul 1475. Ansamblul fortificațiilor orașului cu Poarta de nord a cetății, Turnul Octogonal, Turnul Croitorilor, Turn, Turnul Semicircular, curtine (sec. XIV-XVII) este inclus pe lista monumentelor istorice din județul Alba.
Prin Componenta C11. Turism și Cultură din PNRR se are în vedere finanțarea reabilitării unor obiective istorice și culturale cu potențial turistic, precum și promovarea acestora și crearea aplicației naționale ”România atractivă”, care va cuprinde obiectivele selectate.
Alocarea financiară la nivel național aferentă rutei cetăților – secțiunea în cadrul căreia a fost depus proiectul – este structurată astfel:
a. Reabilitarea a 5 cetăți și a infrastructurii specifice – 10,775 mil euro fără TVA (2,155 mil euro/cetate);
b. Digitalizarea valorilor aferente, marcarea și semnalizarea rutei / obiectivelor incluse în cadrul rutei, marketing, management – 0,9 milioane euro (30.000 euro/destinație x 30).