Pastorala ÎPS Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei

† IRINEU

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU

ARHIEPISCOP AL ALBA IULIEI

Cinstitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor

creştini din Eparhia noastră, har şi pace de la Dumnezeu, iar de la

noi părintească binecuvântare!

Iubiţi fii duhovniceşti,

Hristos a înviat!

Viaţa şi lucrarea de mântuire a Domnului nostru Iisus Hristos nu se încheie cu moartea şi îngroparea Sa, în Vinerea dramatică a Pătimirilor Sale. Peste trei zile, în zorii acelei Duminici memorabile, Mântuitorul nostru Se ridică biruitor din mormânt, trecând cu trupul Său din moarte la viaţă. Învierea Domnului este sărbătoarea sărbătorilor, evenimentul de o importanţă majoră pentru credinţa creştină (cf. I Cor. 15, 14-22). Din acest motiv, o cântare pascală invită cerul şi pământul la bucurie entuziastă, „pentru că a înviat Hristos, bucuria cea veşnică”.

Învierea din morţi a veşnicului Răscumpărător este cea mai mare şi mai uimitoare minune a Sa, dar este şi dovada cea mai puternică despre dumnezeirea Sa. Din păcate, în timpurile moderne, s-au ridicat unii oameni raţionalişti care contestă Învierea lui Hristos, socotind-o un mit. Noi, însă, îi credem pe Apostolii Domnului Iisus, care s-au prezentat drept „martori ai Învierii Lui” (Fapte 1, 22), afirmând că „pe Începătorul vieţii Dumnezeu L-a înviat din morţi” (Fapte 3, 15). În Sfânta Scriptură, avem dovezi care atestă realitatea Învierii Mântuitorului nostru.

Dreptmăritori creştini,

Adevărul Învierii lui Hristos este dovedit, în primul rând, de Mormântul gol din Ierusalim. Mai marii preoţilor, ştiind că Iisus spusese că după trei zile Se va scula din morţi, au cerut guvernatorului Pilat să pună pază la mormânt. Când mironosiţele au venit aici cu aromate, un înger le dă vestea Învierii şi le arată mormântul gol. Soldaţii romani venind în cetate au raportat căpeteniilor iudeilor Învierea Celui pe Care-L păziseră la mormânt. Atunci, conducătorii religioşi i-au mituit pe soldaţi ca să lanseze zvonul că, pe când ei dormeau, ucenicii au furat trupul lui Iisus din mormânt. Dacă străjerii dormeau, de unde au ştiut ei că L-au furat ucenicii? Cine, oare, ar fi îndrăznit să se apropie de un mormânt bine păzit şi sigilat? Dacă ucenicii l-au furat, cum s-ar mai explica elanul şi certitudinea lor în dumnezeirea Celui pe Care, de acum înainte, Îl vor propovădui, fără frică, drept biruitor al morţii?

În al doilea rând, realitatea ridicării lui Hristos din morți este confirmată de numeroasele Sale arătări, după Înviere. În dimineața zilei de duminică, El S-a arătat femeilor purtătoare de mir (Mt. 28, 9-10). În aceeaşi zi, S-a arătat lui Luca şi lui Cleopa spre Emaus (Lc. 24, 13-32). Spre seară, S-a arătat Apostolilor în lipsa lui Toma (In. 20, 21-25). După opt zile, S-a arătat Apostolilor în prezenţa lui Toma (In. 20, 26-29). Iisus S-a mai arătat unora dintre Apostoli la Marea Tiberiadei (In. 21, 1-14). De asemenea, „S-a arătat la peste cinci sute de fraţi” (I Cor. 15, 6) şi, în sfârşit, după câţiva ani, S-a arătat lui Saul din Tars, viitorul Apostol Pavel (I Cor. 15, 8). Apostolii au fost pe deplin convinşi, prin propriile lor simţuri, că nu au înaintea lor o nălucă, ci o fiinţă corporală, Îl au pe Hristos Cel înviat. Aşadar, Învierea nu este legendă, iluzie ori halucinaţie a ucenicilor, ci un fapt real.

Despre realitatea Învierii Domnului vorbesc, în al treilea rând, mărturiile şi predica Sfinţilor Apostoli. Văzându-L înviat, aceştia au considerat că au datoria să mărturisească adevărul Învierii lui Hristos, în orice împrejurări, indiferent de consecinţele pe care urmau să le suporte. Sfântul Apostol Petru spunea: „Dumnezeu L-a înviat pe Acest Iisus, Căruia noi toţi Îi suntem martori” (Fapte 2, 32). Când membrii Sinedriului i-au oprit să înveţe în numele lui Iisus, Apostolii Petru şi Ioan au răspuns: „Noi nu putem să nu vorbim despre cele ce am văzut şi am auzit” (Fapte 4, 20). Din oameni cuprinşi de frică, neîncredere şi îndoială, Apostolii sunt transformaţi în oameni plini de curaj, încrezători şi convinşi total de realitatea Învierii şi de dumnezeirea Celui înviat. O astfel de convingere manifestă şi Sfântul Apostol Pavel în Areopagul Atenei, când vorbeşte despre Învierea lui Hristos (cf. Fapte 17, 31). În ciuda persecuţiilor la care sunt supuşi ucenicii Domnului, nimic nu poate să-i abată de la misiunea sfântă.

În al patrulea rând, adevărul Învierii lui Hristos îl atestă Lumina care coboară din cer, în fiecare an, la Sfântul Mormânt. După rugăciunea smerită, făcută acolo de către Patriarhul Ierusalimului, prin cupola marii Bazilici, se revarsă de sus, ca un fulger puternic, Lumina Dumnezeului Celui viu. O rază subţire de foc, intrând înăuntrul Mormântului, aprinde lumânările şi candelele, încât cripta întunecată se umple de flăcări cereşti. Ieşind în faţa credincioşilor cu făclii aprinse, Părintele Patriarh le zice: „Veniţi de luaţi lumină!”, în timp ce focul continuă să coboare din cer peste mulţimile care freamătă. În dangătul duios al clopotelor, Lumina sfântă pe care au primit-o se răspândeşte rapid şi întreaga biserică devine, numaidecât, o mare de foc. Pentru câteva minute, Lumina îşi menţine caracterul divin, adică nu arde. Credincioşii o pot atinge umplându-se de bucurie, de pace şi de energii necreate. Izvorând din trupul preamărit al lui Hristos, Lumina întrece orice speculaţie sau interpretare ştiinţifică. Ea este dovada incontestabilă a realităţilor cereşti supranaturale, dovada Învierii Celui Ce este „Lumina cea adevărată” (In. 1, 9).

Iubiţi credincioşi,

Anul 2021 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul. Ştiind că Învierea lui Hristos este garanţia propriei noastre învieri, se cuvine „să ne rugăm lui Dumnezeu pentru cei adormiţi, să aducem jertfe nesângeroase şi să dăm milostenii pentru ei, deoarece sunt neputincioşi să mai facă ceva pentru mântuirea lor”, cum ne îndeamnă Sfântul Nectarie din Eghina. Totodată, ni se cere să avem grijă de mormintele scumpilor noştri răposaţi, aflate în cimitir, acesta fiind locul lor de odihnă sau dormitorul lor. De aici, la glasul trâmbiţei învierii de obşte, se vor trezi din somnul morţii. Iată de ce Sfântul Ioan Gură de Aur adresează fiecărui creştin aceste cuvinte: „Dacă pentru tine învierea nu e un basm, nu boci! Dacă tu crezi în înviere, nu lăcrima! Iar dacă lăcrimezi, cum vei putea convinge pe păgân că tu crezi în înviere?”.

Credința în Învierea Mântuitorului ne-a fost far călăuzitor, nouă, românilor, şi ne-a ţinut mereu în comuniune iubitoare cu înaintaşii noştri adormiţi în Domnul. În acelaşi timp, ne-a dat imbold să păstrăm zestrea spirituală pe care ei ne-au lăsat-o. Astăzi, când ura, egoismul şi violenţa tulbură ca niciodată întreaga planetă, numai speranţa învierii noastre din morţi ne oferă tăria necesară să înfruntăm avalanşa răutăţilor şi a crizelor de tot felul. Astăzi, când iureşul nimicitor se extinde pretutindeni, izbânda o găsim în Hristos, Care le ţine pe toate sub control, o găsim în Biserica Sa cea nebiruită de porţile iadului (cf. Mt. 16, 18), o adevărată cetate de scăpare şi o sursă nesecată de înnoire universală. Vrăjmaşilor umanităţii, duhurilor răutăţii şi lumii decadente Biruitorul morţii le spune răspicat: „Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă; Iată, Eu pe toate le fac noi” (Apoc. 1, 17; 21, 5). Vă doresc tuturor un Paşte binecuvântat şi cu alese împliniri!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† IRINEU

Arhiepiscop al Alba Iuliei