economie

Analiză Optimized: trendurile de anul acesta care se vor dezvolta în comerțul online în 2021

Agenția Optimized prezintă bilanțul tendințelor în e-commerce remarcate în 2020 care se vor stabiliza și dezvolta în 2021. Independent de evenimentele de anul acesta au fost două anunțuri importante care vor defini shoppingul și în următorii ani: WhatsApp și Instagram au fost actualizate cu uneltele necesare atât pentru comercianți, cât și pentru consumatori pentru a înlesni achizițiile direct din aplicație.

Cel mai important eveniment din 2020 a fost criza medicală ale cărei efecte s-au văzut în mod direct în comerț. Optimized remarcă două tendințe esențiale care se vor menține și crește în ritm accelerat și în 2021: cererea pentru o gamă mai largă de produse și îmbinarea prezenței online cu cea offline a comerciantului. În primul caz, în 2020, consumatorii au comandat online mai multe alimente și produse de curățenie, igienă și esențiale pentru casă. În cel de-al doilea caz, jucători din HoReCa și antreprenori din zona magazinelor cu produse de nișă s-au văzut nevoiți să se adapteze mediului online și să-și schimbe canalul prin care au contact direct cu clienții.

În 2021, e preconizată o creștere în zona marketplace, unde micii comercianți își vor lista produsele odată cu listarea pe propriile platforme. În acest context, va fi remarcată o creștere a interesului atât pentru platforme de e-commerce mai performante, optimizate pentru achiziții de pe mobil și web, cât și pentru soluții de automatizare și fulfillment. Una dintre cerințele clienților, în 2020 și anii precedenți, a fost de a ști cu o precizie destul de mare când ajunge coletul comandat online și de a putea urmări comanda încă de când este plasată până când este livrată. Astfel, investiția în soluții CRM (Customer Relationship Management) și în parteneriate de natură logistică se va dovedi la fel de important ca oferta de produse.

În ceea ce privește platforma web pusă la dispoziție de comercianți utilizatorilor e important ca aceasta să ofere toate informațiile esențiale, să fie optimizată din punct de vedere SEO și să îndeplinească următoarele criterii: rapiditate, simplitate și ușurință în utilizare. Pe măsură ce tot mai mulți jucători din comerțul tradițional migrează către online, va fi important pentru fiecare comerciant să-și prezinte oferta cât mai eficient și să își fidelizeze clientela.

Categorii care au crescut în 2020 și tendința se va menține în 2021

Alimentele și produsele de igienă personală sau de casă au fost două categorii vedetă anul acesta. Totodată, în 2020, a crescut considerabil cererea pentru echipamente, accesorii și cursuri în zona de fitness și cooking. Optimized a remarcat și un interes tot mai mare pentru produse din zona home & deco. Interesul consumatorilor de a investi bani în creșterea confortului de acasă se va menține la cote însemnate și anul viitor.

În ceea ce privește adaptarea pieței, condițiile din 2020 au dus la o cerință nouă: apel video pentru a interacționa cu un reprezentant al magazinului sau pentru a verifica produsul. Această opțiune și-a dovedit utilitatea anul acesta, dar poate fi dezvoltată și pentru viitor. Opțiunea de a iniția un apel video poate fi integrată cu ușurință atât în platforma web a comerciantului, cât și în aplicație (dacă există). Totodată, pot fi folosite platforme deja consacrate, ca Zoom, Meet sau WhatsApp.

În acest context, comercianții pot lua în calcul evenimentele online de tip livestream pentru a-și face cunoscute noile game de produse, pentru a prezenta anumite produse sau pentru a interacționa direct cu clienții. Acest instrument se poate dovedi foarte util mai ales comercianților care au deja un showroom și au nevoie să-l mute în mediul online. Totodată, în zona home & deco, poate fi dezvoltat și ca un instrument prin care consumatorii să descopere noi idei de-a folosi produsele.

Optimized subliniază că ce ne-a arătat 2020 e că aproape orice poate fi vândut online. Ce e însă important pentru fiecare comerciant e ca utilizatorul să aibă un parcurs simplu de când remarcă un produs și până când finalizează comanda. Totodată, se dovedesc esențiale instrumentele prin care comercianții țin legătura cu utilizatorii și aportul de informații pe care le pot furniza acestora prin diversele canale disponibile: newsletter, prezența în social media sau SMS.

Despre Optimized

Optimized este agenție din România specializată în campanii PPC (Google Ads, Facebook Ads, Instagram Ads, YouTube Ads, Bing Ads etc) pentru e-commerce. Portofoliul agenției cuprinde magazine online și companii pentru care gestionează campanii de marketing și cărora le oferă consultanță cu ajutorul unei echipe formate din specialiști PPC și traineri certificați Google.

Agenția este fondată de Mădălina Stănescu, consultant în Digital Marketing, cu o experiență de peste 12 ani în domeniu și antreprenor ecommerce. Detalii complete găsiți pe optimized.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *