societatecultura

În luna noiembrie, o nouă ediție a SF, Fantasy & Horror Club Alba

COMUNICAT DE PRESĂ

Miercuri, 4 noiembrie 2026, începând cu ora 18:00, online, pe platform DISCORD la adresa https://dsc.gg/sffhca va avea loc întâlnirea membrilor clubului „SF, Fantasy & Horror Club Alba”. Clubul se adresează tuturor persoanelor, indiferent de vârstă, interesate de acest gen literar și este coordonat de scriitorul albaiulian Lucian Dragoș Bogdan. Tema aleasă pentru luna noiembrie este „Lumile fantasy și culturile din care se inspiră”.

În cadrul activități vor avea loc dezbateri pe tema dată și vor fi prezentate cărți aflate în colecțiile Biblioteci Județene „Lucian Blaga” Alba. În această atmosferă de discuții și creație, participanții își pot prezenta propriile creații și pot primi sfaturi și îndrumări de la coordonatorul clubului.

Proiectul face parte din programul 3 ANIMAȚIE CULTURALĂ/3.20 SF, Fantasy & Horror Club Alba și are ca scop sprijinirea și promovarea genului SF, Fantasy și Horror. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și este deschis tuturor celor care vor să-și petreacă timpul alături de alți pasionați de SF, Fantasy și Horror.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *