culturasocietate

Cristina Oltean, canadianca de origine română, își lansează două volume de poezie

COMUNICAT DE PRESĂ

Lansarea volumelor de poezie ale poetei canadience de origine română, Carmen Cristina Oltean

Sub titlul generic „Două țărmuri, aceeași mare”, miercuri, 21 mai 2025, la sala de conferințe a Hotelului Medieval din Alba Iulia, de la ora 17:00, va fi prezentă în fața publicului albaiulian, poeta canadiancă de origine română, Carmen Cristina Oltean.

Evenimentul organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va debuta cu un intermezzo muzical susținut de Duo Bellcanto (Mădălina Gherman Neag la violă și Iulian Gherman Neag la vioară), după care ne vor introduce în opera poetică a scriitoarei Carmen Cristina Oltean, doamna Anca Sârghie, critic literar și domnul Dumitru Mălin, poet. După prezentarea celor șase volume de poezie intitulate: „Scrisori către mine”, „Lumini și umbre”, „Desculță prin suflet”, „Și îngerii plâng”, „Între ieri și azi” și „Șoapte de îngeri”, autoarea ne va delecta cu un recital poetic, dar și cu povestea felului în care și-a ostoit dorul de casă prin scris.

Carmen Cristina Oltean s-a născut la Lunca Mureșului, județul Alba și a absolvit Liceul de Chimie din Ocna Mureș și Școala Română de Afaceri din Alba Iulia. Între anii 1993 – 2001 a lucrat la televiziunile SICA Alba Iulia și PRO TV Alba Iulia, iar din 2001 s-a stabilit la Toronto, în Canada. Începând cu anul 2001 a publicat volumele: „Scrisori către mine”, „Lumini și umbre”, „Desculță prin suflet”, „Și îngerii plâng”, „Între ieri și azi” și „Șoapte de înger”. A colaborat cu publicațiile: Observatorul din Toronto, Armonii culturale din Bacău, Bumerang literar din Australia, Vatra veche din Târgu Mureș, Meridianul din Vaslui, Extemporal liric din Oradea, Prodiaspora, Luceafărul și Logossiagape. A publicat, de asemenea, în antologiile poetice „Taina scrisului” apărută în Australia, și „Ecoul singurătății” din România. Este membră a Asociației Canadiene a Scriitorilor Români.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *