SESIUNE DE LUCRU A COMITETULUI DE MONITORIZARE PENTRU PROGRAMUL ”REGIUNEA CENTRU” 2021-2027 LA ALBA IULIA

COMUNICAT DE PRESĂ

Palatul Principilor Transilvaniei din Municipiul Alba Iulia a fost gazda reuniunii de lucru a Comitetului de Monitorizare pentru Programul ”Regiunea Centru” 2021-2027 (CM PR Centru), în cadrul unui eveniment organizat de ADR Centru, în calitate de Autoritate de Management a Programului ”Regiunea Centru” 2021-2027 (PR Centru). Mai mult de 40 membri titulari, supleanți, observatori și invitați ai acestui for partenerial, cu rol decizional strategic în procesul de implementare al Programului, au participat fizic la discuțiile derulate timp de 2 zile în ”Cealaltă Capitală”, în timp ce alți participanți s-au implicat în dezbateri de la distanță, prin sistemul de conferințe online, alături de reprezentanții DG Regio din partea Comisiei Europene.

La această ședință a Comitetului de Monitorizare pentru Programul ”Regiunea Centru” a participat delegația Unității E2 pentru România și Croația din cadrul Directoratului General pentru Politici Regionale și Dezvoltare Urbană (DG Regio) al Comisiei Europene, condusă de doamna Aida Liha Matejček. În deschiderea lucrărilor, domnii Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba și al CDR Centru și Primarul albaiulian Gabriel Codru Pleșa au transmis mesaje de bun venit pentru toți participanții, subliniind importanța dezbaterilor privind proiectele de investiții din fonduri europene pentru dezvoltarea comunităților din Regiunea Centru.

Lucrările sesiunii Comitetului de Monitorizare PR Centru au debutat cu analiza la zi a stadiului implementării programului în Regiunea noastră. La nivel regional, sunt lansate 22 apeluri de proiecte (inclusiv cel pentru Asistența Tehnică), având o alocare totală de peste un miliard euro, ceea ce reprezintă aproximativ 78% din alocarea aferentă întregului PR Centru, care este în total de 1,38 miliarde euro. A fost lansat și un ghid de finanțare aferent apelurilor corespunzătoare proiectelor etapizate, în cadrul căruia gradul de contractare este de aproape 100%. În același timp, pentru 7 apeluri de proiecte ghidurile sunt sau au fost în consultare publică, urmând a fi lansate în scurt timp apelurile de proiecte, iar pentru alte 3 apeluri ghidurile sunt în proces de elaborare.

În cadrul apelurilor lansate la nivel regional, situația la data de 31 august 2024 indică faptul că au fost depuse 1368 cereri de finanțare, a căror valoare totală este de peste 1,5 miliarde euro, din care suma solicitată este de 1.001,38 milioane euro. Dintre aceste cereri de finanțare, 186 proiecte au fost contractate sau sunt în proces de contractare, având o valoare totală de peste 568 milioane euro, din care suma nerambursabilă solicitată este de 380,11 milioane euro.

Până în prezent, în cadrul acestui program au fost depuse cereri de rambursare/plată/prefinanțare cu o valoare de peste 21 milioane euro.

Și în cadrul acestei Sesiuni de lucru a Comitetului de Monitorizare am abordat teme pragmatice privind implementarea PR Centru. Discuțiile au fost active și am analizat, împreună cu partenerii noștri de la Comisia Europeană, dar și cu membrii acestui Comitet, modalitatea prin care proiectele depuse se vor transforma în investiții concrete pentru dezvoltare regională. Implementarea Programului „Regiunea Centru” se desfășoară în ritm accelerat, fiind făcute, la începutul acestui semestru al anului 2024, primele plăți pentru beneficiari. Urmărim ca deciziile să fie luate transparent și descentralizat, pentru absorbția eficientă a fondurilor europene în valoare de peste 1,38 miliarde euro de care dispunem prin program. Experiența noastră în derularea de proiecte trebuie să ne fie sprijin și participanții la această reuniune de lucru au văzut concret impactul investițiilor realizate de beneficiari din județul Alba, în cadrul unei vizite desfășurate la obiective din Alba Iulia și Sebeș. Avem toate premisele pentru a transforma resursele de care dispunem, aproape dublu decât ne-a fost alocat în urmă cu 10 ani, în construcții durabile pentru cetățeni. În urmă cu un an aveam mai puțin de 20 cereri de finanțare depuse, iar acum numărul acestora este de aproape 70 ori mai mare și va continua să crească. Proiectele bune trebuie să producă efecte pozitive în mediul socio-economic din Regiunea Centru cât mai repede posibil”, a declarat domnul Simion Crețu, Director general ADR Centru Președinte al Comitetului de Monitorizare pentru PR Centru.

Alte informații

Discuțiile din cadrul Reuniunii de la Alba Iulia au vizat pregătirea deciziilor CM PR Centru prin care vor fi aprobate metodologiile și criteriile de eligibilitate și selecție pentru două apeluri din cadrul PR Centru. Este vorba despre deciziile privind aprobarea metodologiei și criteriilor de eligibilitate și selecție pentru Prioritatea 1 – O REGIUNE COMPETITIVĂ PRIN INOVARE ȘI ÎNTREPRINDERI DINAMICE PENTRU O ECONOMIE INTELIGENTĂ, Intervenția 1.3.1 Trecerea de la idee la piață, actualizată și pentru Prioritatea 7 – O REGIUNE CU TURISM SUSTENABIL, Actiunea 7.2 Creșterea incluziunii sociale a copiilor și tinerilor prin dezvoltarea activelor turistice publice și a serviciilor turistice adresate lor. Au fost abordate mai multe aspecte tehnice, referitoare la implementarea instrumentelor financiare la nivelul PR Centru și la implementarea Planului de Evaluare al Programului. În cadrul reuniunii a fost aprobat în unanimitate Proiectul de decizie privind aprobarea metodologiei și criteriilor de evaluare și selecție aferente Priorității 9 – Asistență Tehnică a Programului Regiunea Centru 2021-2027, actualizată.

De asemenea, alte teme discutate au inclus prezentări referitoare la metodologia și criteriilor de evaluare și selecție pentru patru apeluri din cadrul Priorității 1 – O REGIUNE COMPETITIVĂ PRIN INOVARE ȘI ÎNTREPRINDERI DINAMICE PENTRU O ECONOMIE INTELIGENTĂ. Este vorba despre: Intervenția 1.2.1 Participarea IMM-urilor și organizațiilor CDI în structuri, parteneriate și programe de colaborare; Intervenția – 1.2.2 Clustere inovative; Intervenția 1.5.1 – Incubatoare si acceleratoare de afaceri; Intervenția 1.1.1 Dezvoltarea capacităților publice de CDI. A fost abordată și tema privind modificarea mecanismului de selecție pentru Intervenția 7.1.2 – Protejarea și valorificarea în scop turistic a patrimoniului natural și a resurselor balneare.

Din perspectiva Sistemului de Management și Control a Programului a fost aprobat în unanimitate Regulamentul actualizat de Organizare și Funcționare a Comitetului de Monitorizare a Programului ”Regiunea Centru”, fiind discutate Planul de acțiune pentru sprijinirea grupurilor vulnerabile în cadrul PR Centru și viitorul Politicii de coeziune post-2027.

Un aspect important pentru participanții la reuniunea CM PR Centru de la Alba Iulia a constat în organizarea de către ADR Centru a unei vizite la șase proiecte finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Cinci dintre obiectivele vizitate sunt din municipiul Alba Iulia și reprezintă investiții implementate de UAT Județul Alba și UAT Municipiul Alba Iulia, iar cel de-al șaselea este o investiție realizată de UAT Municipiul Sebeș. Valoarea totală a acestor proiecte depășește 50 milioane euro. Proiectele prezentate în Alba Iulia, pe lângă investiția deosebită în Palatul Principilor, au vizat îmbunătățirea mobilității urbane durabile, realizarea căilor de acces și a unor modalități alternative de transport, inclusiv prin achiziționarea mijloacelor de transport public nepoluante. De asemenea, într-un cartier marginalizat a fost văzut ”in situ” cea mai mare investiție în domeniul social din regiune. Resursele nerambursabile au fost folosite de administrația județeană pentru creșterea calității actului medical, la Spitalul Județean de Urgență, unde s-au prezentat efectele activităților de reabilitare energetică, lucrările de extindere și modernizare a unității de primire urgențe, precum și felul în care arată după modernizare ambulatoriul integrat al spitalului. La Sebeș, participantii au vizitat cel mai mare și mai bine echipat Liceu Tehnologic din Transilvania, construit integral de la ”0”, cu fonduri publice. Participanți la aceste vizite au fost unanim de acord că investițiile realizate în perioada 2014-2020 constituie cele foarte bune exemple de bune practici pentru cererile de finanțare care se depun în actuala perioadă în cadrul Programului ”Regiunea Centru”.

Ghidurile solicitantului aflate în consultare publică se pot consulta aici:

Ghidurile solicitantului lansate în vederea depunerii de proiecte se pot consulta aici:

Lista membrilor cu drept de vot în CM PR Centru și Regulamentul acestui for pot fi consultate aici: https://www.regiocentru.ro/comitet-monitorizare/.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *