Alexa Vîlcan și Teatrul de păpuși ”Prichindel” au adus ”BLOOMTHEWORLD vă așterne masa” pe scenă
A fost o adevărată zi de sărbătoare pentru cei a căror casă este Rița Gărgărița. Scena a fost a lor, la propriu, pentru că acolo îi aștepta o masă întinsă, frumos decorată, ca și când s-ar fi aflat în propria sufragerie, de unde au asistat, evident, și la un spectacol de teatru – „Muzicanții din Bremen”.
Ne-am bucurat să fim parteneri într-un astfel de demers plin de generozitate, care se intitulează sugestiv BLOOMTHEWORLD vă așterne masa. Iar explicația celor care au gândit și implementat un astfel de proiect, la inițiativa doamnei Alexa Vîlcan, a fost una cât se poate de simplă și de justificată: „…lumea merită și are nevoie de frumos, pentru că mâncatul împreună este una din cele mai intime, sincere și satisfăcătoare experiențe pe care le putem trăi alături de semenii noștri, cu o singură condiție: să-i iubim!”
„A fost a bucurie pentru noi să fim parteneri ai acestei frumoase inițiative. Am avut plăcerea, împreună cu echipa teatrului, să creăm atmosfera de acasă și de sărbătoare pentru aceste suflete care merită tot ce e mai bun.” – Ioana Bogățan
Pe lângă o masă încărcată cu bunătăți, servită, iată, într-un cadru neconvențional, cum este scena unui teatru, pe lângă un spectacol oferit în dar de teatrul nostru, oameni de bun gând au pus mână de la mână și au donat bani sau au oferit ceea ce acestor copii și tineri le lipsea (au fost dorințele lor, exprimate în scris): ghetuțe, șosete, cuptor cu microunde, storcător de fructe, un televizor mare și chiar o masă de ping-pong.
Bineînțeles, Moș Crăciun nu putea să lipsească, aducând cadourile mult dorite. În semn de mulțumire, copiii și tinerii de la Rița Gărgărița l-au colindat.
În jurul acestui proiect s-au strâns toți acei parteneri, care au înțeles cât de important este să fii generos, pentru că binele aduce bine:
CZECH IN la Vizitiu Alba Iulia
Cofetăria Aladdin Alba Iulia
SC Garage Flowers SRL Alba Iulia
Multipast Sebeș
Flori Holland Timișoara
Herbapirin Cluj-Napoca
Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia
Consiliul Județean Alba
Cristina Smadea,
Secretar literar