CREȘA ȘI GRĂDINIȚA „COPIILOR VOIOȘI” DIN SEBEȘ ȘI-A ÎNCEPUT ACTIVITATEA

Creșa și grădinița cu program prelungit din cartierul Valea Frumoasei și-a primit azi copilașii voioși. Cei 74 de preșcolari care frecventează această nouă instituție de învățământ din Sebeș au fost întâmpinați cu personaje de pov

este, cu săli de clase luminoase și dotate cu toate materialele necesare unui act didactic de înaltă calitate. Valoarea investiției este de aproximativ 8,5 milioane de lei, fiind prima creșă publică construită în Sebeșul post-comunist. În vederea realizării acestui proiect, Primăria Municipiului Sebeș a obținut o finanțare nerambursabilă de 2,5 milioane lei, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, diferența fiind asigurată de la bugetul local. Suprafața construită este de 468 mp, iar cea desfășurată de 936 mp. Creșa, în care au fost primiți 32 de copii, este situată la parterul clădirii, iar grădinița cu program prelungit se regăsește la etaj, fiind înscriși 42 de copii. La fiecare nivel au fost amenajate săli de clasă, dormitoare, spații de joacă și de servire a mesei, spații pentru asistență medicală, spații tehnico-gospodărești și administrative cu cele mai performante dotări, spații pentru personalul educativ. Au fost amenajate și locuri de joacă exterioare.

„Până nu demult, în acest loc se afla o veche centrală termică și un depozit de cărbune. Astăzi, totul a prins viață și culoare. Atunci când reușim să vedem finalizate proiectele pe care le-am scris începând cu anul 2016, în special proiectele care vizează învățământul, suntem optimiști și avem încredere în viitorul Sebeșului. Este o muncă frumoasă, susținută de o întreaga echipă, sunt rezultate pe care le așteptam alături de comunitatea locală. Avem o nevoie acută de spații pentru educația preșcolarilor, tocmai de aceea vom continua investițiile cu o nouă creșă în cartierul Aleea Parc” a transmis primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *