Ziua Școlii Ardelene, marcată de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, la Blaj

COMUNICAT DE PRESĂ

Ziua Şcolii Ardelene a fost instituită prin Legea nr. 93/2014 şi se sărbătorește în fiecare an la data de 11 octombrie, dată la care în anul 1754, Petru Pavel Aaron a emis decretul de înfiinţare la Blaj a primelor şcoli sistematice şi moderne din istoria românilor.

Având deja experiența celor două ediții anterioare, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au pregătit o serie de activități de înaltă ținută culturală, dedicate omagierii rolului fundamental al ideilor culturale şi politice promovate de Școala Ardeleană.

Programul evenimentului va cuprinde în prima parte a zilei recomandări de lectură, expoziții de carte tematică, vizită la Muzeul de Istorie „Augustin Bunea” Blaj, depunere de flori la sediul primei şcoli cu predare în limba română 17:00 – Palatul Cultural Blaj, iar începând cu ora 17:00, la Palatul Cultural Blaj se va desfășura cu public cea de-a treia ediție a Zilei Școlii Ardelene. Cei prezenți în sală vor putea participa la vizionarea expoziției de carte veche a Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, a expoziţiei de carte a Bibliotecii Municipale „Şcoala Ardeleană” Blaj, la conferințele susținute de prof.univ.dr. Ion Buzași din Blaj și prof.univ.dr. Eugen Nistor din Târgu Mureș și vor putea audia comunicarea cu titlul „O dorință împlinită a culturii române: editarea cărții lui Lucian Blaga despre Școala Ardeleană” susținută de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop. În continuare vor avea loc două lansări de carte: Gândirea românească în Transilvania în secolul al XVIII-lea de Lucian Blaga (ediție îngrijită de Dorli Blaga) apărută la Editura Şcoala Ardeleană și prezentată de Vasile George Dâncu și „Coordonate economice blăjene” apărută la Editura ASTRA Blăjeană, prezentată de Cornel Tatai-Baltă și semnată de autorul blăjean Ioan Mihălțan.

Ziua Școlii Ardelene, ediția a treia, se va încheia cu un recital muzical susținut de soprana Daniela Vlădescu, managerul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța, acompaniată la pian de profesorul Ovidiu Pârjol din Alba Iulia.

Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Judeţean Alba și Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba iar partenerii ediției din acest an sunt Primăria Municipiului Blaj, Palatul Cultural Blaj, Biblioteca Municipală „Şcoala Ardeleană” Blaj, Muzeul de Istorie „Augustin Bunea” Blaj, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Despărțământul ASTRA „Timotei Cipariu” Blaj, Fundația Transilvania Leaders, Editura Şcoala Ardeleană. Alături de organizatori au stat și în acest an în calitate de sponsori S.C. Jidvei S.A. și Cofetăria „La Popa” Blaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *