CONAF și Inspectoratul Școlar Județean Alba semnează Pactul pentru Educație Antreprenorială

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)* și Inspectoratul Școlar Județean Alba au semnat, la Alba Iulia, „Pactul pentru Educație Antreprenorială”, dedicat dezvoltării competențelor antreprenoriale în rândul elevilor din învățământul gimnazial și liceal din județul Alba, prin abordări inovatoare în procesul de învățare și predare. Protocolul semnat astăzi reprezintă un pas important la nivel județean pentru implementarea parteneriatului semnat în 2019 între Ministerul Educației CONAF și Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), aflat în vigoare.

Acest protocol vizează alinierea educației antreprenoriale la o strategie de dezvoltare a unei forțe de muncă competitive în județul Alba și a fost semnat de către Cornel Stelian Sandu, Inspector Școlar General și Adriana Duna, președintă CONAF Sucursala Alba.

La eveniment au mai fost prezenţi membri ai board-ului CONAF Sucursala Alba – Rodica Vasin, Andreea Oanţă, Camelia Todor, Eva Sas, Ana Cosma şi Lia Dorica Dogaru.

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin și Inspectoratul Școlar Județean Alba îşi asumă implementarea educaţiei antreprenoriale în programa școlară din județ, demers care vizează colaborarea dintre mediul privat, academic și cel ministerial, consultarea şi implicarea stakeholderilor naţionali şi locali, asigurarea competenţelor cheie prin programa naţională, sistemele de monitorizare şi evaluare, cu ţinte şi indicatori de măsurare, instruirea profesorilor şi, nu în ultimul rând, sursele de finanţare prevăzute.

Unul dintre punctele de referință ale pactului este organizarea „Maratonului pentru Educație Antreprenorială”, o inițiativă inovatoare, care se distinge ca fiind singura competiție de idei de afaceri dedicată în exclusivitate liceenilor din județul Alba. Acest maraton reprezintă o oportunitate crucială pentru elevi care le permite să-și pună în practică cunoștințele și să-și dezvolte competențele antreprenoriale dobândite, consolidând astfel legătura dintre teorie și aplicațiile practice în lumea reală a afacerilor.

”Deși România se plasează pe locul 6 în Europa în ceea ce privește activitatea antreprenorială totală, semnalul de alarmă este tras de faptul că mai mult de jumătate dintre aceste noi inițiative de afaceri eșuează în primele 42 de luni de existență. Acest fapt ar trebui să ne dea de gândit și să accentuăm eforturile de implementare a educației antreprenoriale și vocaționale. Prin integrarea educației antreprenoriale în curriculumul educației vocaționale, putem să îmbunătățim în mod semnificativ adaptabilitatea elevilor noștri la schimbările rapide din lumea muncii. Astfel, educația vocațională poate deveni, în esență, educație antreprenorială. Această abordare îi va ajuta pe tineri să-și descopere pasiunea, să-și dezvolte abilitățile antreprenoriale și să fie pregătiți să facă față provocărilor și oportunităților pe care le vor întâlni pe parcursul carierei lor. Prin această colaborare între CONAF și Inspectoratul Școlar Județean Alba, ne angajăm să construim un sistem educațional care să sprijine dezvoltarea vocației și a spiritului de echipă la tineri, pregătindu-i pentru un viitor plin de oportunități și schimbări continue în lumea antreprenorială și profesională”, a subliniat Cristina Chiriac, președintă CONAF.

”Pentru ca piața muncii din județul Alba să fie competitivă, trebuie să investim în educația copiilor și adolescenților, în competențele lor și în capacitatea acestora de a se adapta și de a inova. În acest sens, este necesar să încurajăm o schimbare reală a mentalității noastre cu privire la atitudinile antreprenoriale, iar acest proces începe în primul rând prin insuflarea unui spirit antreprenorial încă din primii ani de școală. În județul Alba, suntem hotărâți să fim parte activă a acestei schimbări, oferind elevilor noștri oportunități educaționale care să le dezvolte abilitățile antreprenoriale și să îi pregătească pentru succesul într-o lume în continuă evoluție.”, a declarat Adriana Duna, președintă CONAF Sucursala Alba.

Despre CONAF

*Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederație din România ce reunește interesele antreprenorilor în spiritul european al egalității de gen și egalității de șanse. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care promovează și susține antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă̆ ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 2 federații, 9 patronate, 15 asociații, 27 sucursale și peste 4.000 de companii, peste 170.000 de angajați.

CONAF organizează̆ evenimente importante pentru societatea românească̆, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale.

Printre proiectele CONAF, amintim „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” și seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă̆ ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.

Maratonul pentru Educație Antreprenorială este un proiect inițiat de Asociația Națională a Antreprenorilor (ANAA), împreună cu Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).

CONSILIUL DIRECTOR CONAF: Cristina Chiriac, președintă; Dana Nuță, prim-vicepreședintă; Anca Damour, vicepreședintă; Alina Gamauf, vicepreședintă; Camelia Șucu, vicepreședintă,; Tatian Diaconu, vicepreședinte; Marius Ghenea, vicepreședinte; Nicoleta Munteanu, vicepreședintă; Gabriela Montoiu, vicepreședintă; Hildegard Brandl, vicepreședintă; Corneliu Bodea, vicepreședinte; Amalia Năstase, vicepreședintă; Viorica Pușcaș, vicepreședintă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *