Reprezentațiile Gărzii Apulum de la Poarta a IV-a a Cetății Alba Carolina, se mută la orele 18.00
Vineri, 15 septembrie 2023, de la ora 18.00, la Poarta a IV-a a Cetății Alba Carolina, continuă reprezentațiile Gărzii Apulum
Astfel, voluntarii albaiulieni care dau viață Legiunii XIII Gemina, Lupilor Apoulonului, Ludusului Apulensis și Magna Nemesis sunt pregătiți să ofere publicului prezent același spectacol de calitate. Prezentările și demonstrațiile de tehnică militară daco-romane, luptele dintre daci și romani nu vor lipsi din program.
Începând de vinerea aceasta, 15 septembrie 2023, tradiționalul spectacol susținut de Garda Apulum în fața Porții a IV-a se va desfășura la ora 18.00. De precizat că la acest spectacol a fost prezent în permanență un public numeros, majoritatea din el format din turiști din întreaga țară veniți special la Alba Iulia să asiste la acest moment.
Evenimentul este oferit de Primăria Municipiului Alba Iulia cu sprijinul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia.