Caravana TIFF Unlimited pleacă prin țară: filmele ajung în 12 localități din România


După succesului celei de-a 22-a ediții a Festivalului Internațional de Film
Transilvania, care a strâns peste 120.000 de spectatori în fața marilor ecrane din
Cluj-Napoca, o parte dintre filmele TIFF vor putea fi urmărite în mai multe localități
din România, în proiecții outdoor și indoor. Din iulie până în octombrie, Caravana
TIFF Unlimited străbate țara și se oprește la Breb, Iași, Predeal, Satu Mare,
Târgu Lăpuș, Zabola, Timișoara, Bacău, Bistrița, Brăila și Brașov. Intrarea la
filme va fi liberă!
Din programul caravanei vor face parte cele mai noi filme românești, dar și filme
internaționale care au fost sold out la TIFF precum Tigru (r. Andrei Tănase), Vulturii din
Țaga (r. Adina Popescu și Iulian Ghervase), David (r. Radu Muntean), Încă două
lozuri (r. Paul Negoescu), Carbon (r. Ion Borș) sau Povești indiscrete (r. Cesc Gay).
Programul pentru fiecare oprire a Caravanei va fi comunicat individual.
„O parte dintre localitățile în care se oprește Caravana TIFF Unlimited nu au
cinematografe funcționale pe timpul anului. Prin inițiativa noastră, ajunsă deja la
cea de-a 14 ediție, încercăm să proiectăm filme noi și să facilităm întâlnirea dintre
public și echipele de actori și regizori. E o șansă pentru filmele românești, dar și
filmele internaționale de festival, să ajungă la cât mai mulți spectatori din țară.”,
spune Angi Istrate, coordonatoarea proiectului.
Caravana TIFF Unlimited pornește în Maramureș, la Breb, între 22 iulie și 23 iulie,
unde spectatorii se vor bucura să (re)vadă pe marele ecran poate unul dintre cele mai
bune filme românești ale tuturor timpurilor: E Pericoloso Sporgersi, comedia
regizată de Nae Caranfil, într-o variantă restaurată digital. Din program mai face
parte filmul spaniol Alcarràs (r. Carla Simón, 2022), povestea emoționantă a unei
familii de cultivatori de piersici. Filmul a câștigat Ursului de Aur la Berlinală anul
trecut.
Între 28 – 30 iulie, caravana se oprește la Palas Iași, pentru o ediție specială by
Palas, și promite câteva seri de neuitat pentru spectatori. Pe marele ecran, în aer
liber, va fi proiectată noua comedie românească Încă două lozuri (r. Paul
Negoescu) cu Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol în rolurile
principale. În acest nou film, continuarea succesului de box office Două Lozuri
(2016), cei trei prieteni își propun să se îmbogățească din cryptomonede, dar
planurile lor naive se năruiesc rapid, cu foarte mult umor. În program se află și o altă
comedie, care a deschis TIFF.22: Confort Nordic (r. Hafsteinn Gunnar Sigurðsson,
2023), cu Timothy Spall, dar și o poveste clasică de dragoste: Casablanca (r.
Michael Curtiz, 1942).
În același weekend (28 – 29 iulie), filmele TIFF se vor putea urmări și la Predeal.
Următoarele localități ale Caravanei TIFF Unlimited sunt: Satu Mare (4 – 6
august), Târgu Lăpuș (4 – 6 august), Zabola (9 – 10 august), Timișoara (1 – 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *