Prima ediție a concursului „PATRULE ŞCOLARE ÎN ACŢIUNE”, din cadrul Proiectului „Educație rutieră – Educaţie pentru viaţă”

COMUNICAT DE PRESĂ

Astăzi, începând cu ora 10.00, în Alba Iulia, str. Octavian Goga, (lângă Liceul Economic), Consiliul Judeţean Alba dă startul primului concurs cu tematică rutieră, „PATRULE ŞCOLARE ÎN ACŢIUNE”, concurs din cadrul Proiectului „Educație rutieră – Educaţie pentru viaţă”.

Participă echipajele de patrule școlare din județ, înființate în baza dispoziţiilor Cap. 9 din Rezoluţia de ansamblu R.E.1 pentru aplicarea Convenţiei asupra circulaţiei rutiere, încheiată la Viena în 1968, pe care România a ratificat-o prin Decretul 328/1980, precum şi ale art. 29 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Concursul constă în susținerea unei probe scrise și a unei probe practice, sub îndrumarea specialiștilor din cadrul Serviciului rutier al Inspectoratului Județean de Poliție Alba. În urma punctajului obținut la cele două probe se va întocmi un clasament.

Echipajele participante vor fi dotate cu echipament specific patrulelor şcolare, format din vestă reflectorizantă, paletă de semnalizare roşu/verde şi şapcă personalizată. Fiecare echipaj de patrulă şcolară este formată din şase membri. Vor participa echipaje de la Şcolile gimnaziale din Abrud, Câmpeni, Aiud, Cugir, Alba Iulia şi Sebeş.

Atât echipajele câştigătoare, cât şi echipajele participante vor fi premiate cu materiale promoţionale, articole şi echipamente sportive, asigurându-li-se totodată şi dulciuri şi apă plată.

Cadru legislativ:

– Protocolul de colaborare nr. 3769/196406/2023 încheiat între UAT – Județul Alba prin Consiliul Județean Alba și Inspectoratul de Poliție Județean Alba, în vederea organizării activităților din cadrul Proiectului „Educație rutieră – Educaţie pentru viaţă”, aprobat prin Hotărârea Consiliului judeţean Alba nr. 73/2023;

– Acordul – cadru de parteneriat nr. 6177/1343/2023 încheiat între UAT – JUDEŢUL ALBA prin Consiliul Judeţean Alba şi INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN ALBA pentru implementarea unor programe educaţionale, sportive, culturale şi de tineret, aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Alba nr. 69/2023

Purtător de cuvânt

Violeta Nica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *