ECLIPSA, expoziție a sculptorului Aurel Vlad la Museikon
Vineri, 24 martie 2023, ora 15:00 la Museikon Alba Iulia (Str. Unirii, Nr.3), va avea loc vernisajul expoziției ECLIPSA a sculptorului Aurel Vlad.
Cunoscut ca autor al „Cortegiului sacrificaților”, grupul statuar din bronz amplasat în curtea interioară a fostei închisori, actualmente Muzeul Memorial al Victimelor Comunismului din Sighet, Aurel Vlad este o personalitate de prim rang a artei contemporane românești și universale.
Lucrările sale, dedicate emoțiilor profunde și celor mai adânci străfunduri ale ființei umane, se remarcă prin delicatețea gesturilor, în profund contrast cu materia din care sunt create. Maestrul însuși mărturisește despre ele: „Uneori am găsit în tabla veche, ruginită, plumbuită, zincată, vopsită, ruptă de pe acoperișuri, aceeași emoție, stare, ca cea a personajelor pe care am vrut să le reprezint. Am lucrat mici „studii” din bucățele de tablă frământată cu ciocanul și prinse cu puțin cositor, am modelat mari lucrări din bucăți de tablă prinse cu popnituri, încercând să păstrez „aura” cu care personajele mele au crescut în mine. Iar tabla, acest material industrial, rece, cenușiu, tăios, nu s-a opus, ci s-a modelat după compozițiile mele cu o viteză egală cu dorința mea de a descărca aceste imagini. Iată de ce aș compara tabla cu un CD de care m-am folosit pentru a imprima imaginile primite prin văzul exterior și văzul interior.”
Vă invităm în universul personajelor sale, care va rămâne accesibil la Museikon până la data de 15 iunie.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Uniunea Artiștilor Plastici din România, Uniunea Artiștilor Plastici din România Filiala Alba, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Museikon Alba Iulia.