Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia organizează Colecta „FAPTELE CREDINȚEI” – dăruiește bucurie celor nevoiași !

Perioada Postului Crăciunului este un prilej potrivit să dăruim bucurie celor care sunt în nevoi materiale sau sufletești. Să le dăruim speranță, încredere, un zâmbet sau o îmbrățișare, un cuvânt frumos sau o rugăciune smerită, iar dacă putem, să le dăruim o haină, sprijin financiar sau produse alimentare, medicamente bolnavilor sau dulciuri și jucării copiilor sărmani.

Este prilejul acum, de a ne lărgi inimile spre a-i cuprinde în ea pe cei aflați sub povara greutăților. Am urma astfel Tatălui Ceresc, care ne-a cuprins în inima Sa oferindu-ne marele dar, pe Fiul Său. Credința noastră în El se dovedește și sporește practic, prin faptele bune concrete pe care le facem, faptele bune fiind astfel „Faptele Credinței”.

Pentru a încuraja înmulțirea faptelor bune, pentru a aduce bucurie și mângâiere copiilor, vârstnicilor sau persoanelor cu dizabilități care se confruntă probleme sociale, Arhiepiscopia Ortodoxă Română organizează în această perioadă a Postului Crăciunului, cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Irineu, Colecta „Faptele Credinței”. Colecta se realizează în toate parohiile eparhiei.

Oamenii buni și generoși pot aduce la bisericile parohiale, la sediile protopopiatelor sau la Centrul eparhial produse alimentare, donații financiare, haine, medicamente sau rechizite școlare, care vor fi distribuite așezămintelor sociale sau persoanelor nevoiașe din parohii.

„Faptă a credinței” este însă orice bine făcut semenului în suferință, este implicarea în acțiunile filantropice inițiate de către alte organizații caritabile, este ajutarea personală, directă, făcută cu respect și prețuire, cu mărinimie și discreție, a aproapelui pe care îl cunoaștem sau pe care nu îl cunoaștem.

Arhiepiscopia Ortodoxă Română administrează în prezent, o Rețea de servicii sociale în care sunt ocrotiți peste o mie de copii în 16 Case de tip familial și în 28 Centre de zi și de prevenire a abandonului școlar. Alături aceștia, prin Rețeaua socială eparhială, 730 persoane vârstnice primesc îngrijire prin 7 Centre rezidențiale și 17 Servicii de îngrijire la domiciliu, 250 de persoane nevoiașe primesc hrană prin 4 Cantine sociale, iar 226 persoane cu dizabilități sunt ocrotite în cadrul a 7 Locuințe protejate și 2 Centre de zi.

Toate aceste așezăminte sunt acreditate și licențiate, funcționează în parteneriat cu autoritățile publice locale și județene, și sunt finanțate în procent de 30 % din donații și sponsorizări. Informții suplimentare despre detaliile Campaniei „Faptele Credinței” se pot obține pe adresa de email filantropia_ortodoxa@yahoo.com sau la telefon 0788 932863, persoana de contact fiind Daniela Truța, inspector social eparhial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *