culturasocietate

Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba: Peste 300 de păstrători de tradiții și folclor participă la Festivalul „Datină străbună pe Secaşe”, la Cergău

Peste 300 de păstrători de tradiții și obiceiuri românești din 17 comunități rurale din Țara Secașelor au participat, duminică, la Festivalul interjudețean „Datină străbună pe Secaşe”, unul dintre cele mai vechi festivaluri de folclor și datini din România. Ediția din acest an a festivalului a fost găzduită de comuna Cergău din județul Alba.

Astfel, reprezentanții comunităților din Cergău, Ciugud, Cut, Crăciunelu de Jos, Doștat, Mihalț, Daia Română, Câlnic, Roșia de Secaș, Șpring, Valea Lungă, Loamneș, Păuca, Miercurea Sibiului, Slimnic, Șura Mică și Șura Mare își vor prezenta o parte din zestrea etnofolclorică în cadrul ediției din acest an a festivalului.

Festivalul a debutat în jurul amiezii cu o paradă a cailor din Cergău, moment special pregătit de comunitatea-gazdă a ediției din acest an. Deschiderea oficială a fost programată la ora 14:00 pe scena Căminului Cultural din Cergău. Pe lângă evoluțiile comunelor participante, în program este inclus și un program special pregătit de către organizatorii festivalului, Centrul de Cultură ,,Augustin Bena” din subordinea Consiliului Județean Alba. Vor urca pe scenă Alina Pinca, Roxana Reche, Floricica Moga, Nicolae Plută și Dorina Narița, acompaniați de Orchestra Ansamblului Folcloric al Județului Alba, sub conducerea muzicală a dirijorului Alexandru Pal.
Festivalul cuprinde și două alocuțiuni cu tema „Despre Țara Secașelor” susținute de către etnograful Ioan Popa, inițiatorul Festivalului ,,Datină străbună pe Secașe” (1972) și prof. univ. dr. Ioan Haplea, profesor de etnomuzicologie la Academia Națională de Muzică ,,Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, originar din satul Hăpria. Evenimentul este prezentat de Andreea Bogdan.

Festivalul „Datină străbună pe Secaşe” este un eveniment de referință la nivel național, fiind unul dintre cele mai vechi festivaluri de folclor și datini din România. Inițiat în urmă cu jumătate de secol, în anul 1972, de etnograful Ioan Popa, festivalul își propune să conserve și să promoveze zestrea de tradiții, obiceiuri și folclor a comunităților rurale din Țara Secașelor. În acest an, festivalul este găzduit de Comuna Cergău și avem peste 300 de participanți, păstrători ai datinilor străbune din 17 comunități rurale din județele Alba și Sibiu”, a spus Alexandru Pal, managerul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Proiectul este organizat de Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” şi Primăria Comunei Cergău.

Festivalul interjudețean „Datină străbună pe Secaşe” este unul dintre cele mai vechi festivaluri de folclor și datini din România, iar prima ediție a acestei manifestări cultural-artistice a avut loc în anul 1972, la Roșia de Secaș – Alba. Festivalul a fost inițiat de profesorul Ioan Popa, din dorin­ța de a promova zestrea culturală și tradițională din Ţara Secaşelor.  Din anul 2003, județul Sibiu s-a alăturat județului Alba, în organizarea festi­valului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *