Alecsandru Boloage, de la CS Unirea Alba Iulia – medalie de AUR la Campionatul Balcanic de Taekwondo
Secția de Taekwondo a CS Unirea Alba Iulia încheie anul competițional cu un rezultat excelent! Sportivul nostru, Alecsandru Boloage, s-a clasat pe prima treaptă a podiumului la Campionatul Balcanic de Cadeți, desfășurat în 3 și 4 decembrie în Albania.
Alecsandru Boloage, pregătit de antrenorul Alin Moldovan, a concurat în limitele categoriei de greutate 53 de kilograme. Acesta s-a impus în toate cele 3 meciuri disputate, învingând sportivi din Grecia, Bosnia și Herțegovina și Turcia.
Este un rezultat de mare însemnătate pentru sportul din județul Alba.
”Încheiem anul cu un număr mare de medalii și cu un lot de sportivi valoroși și cu mare potențial de creștere. Mulțumesc conducerii CS Unirea Alba Iulia, respectiv primăriei Alba Iulia și Sebeș pentru punerea la dispoziție a sălilor de antrenamente”, a transmis Alin Moldovan.
CS Unirea Alba Iulia (director Daniela Moșneag) transmite felicitări sportivilor și antrenorului!