𝗣𝗮̆𝗿𝗶𝗻𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗦𝗶𝗹𝘃𝗮𝗻 𝗖𝗮𝗯𝗹𝗲𝗮, 𝗶𝗻𝘃𝗶𝘁𝗮𝘁𝘂𝗹 𝘂𝗻𝗲𝗶 𝗻𝗼𝗶 𝗰𝗼𝗻𝗳𝗲𝗿𝗶𝗻𝘁̦𝗲 𝗼𝗿𝗴𝗮𝗻𝗶𝘇𝗮𝘁𝗲 𝗱𝗲 𝗔𝗦𝗖𝗢𝗥 𝗔𝗹𝗯𝗮 𝗜𝘂𝗹𝗶𝗮 𝗶̂𝗻 𝗣𝗼𝘀𝘁𝘂𝗹 𝗡𝗮𝘀̦𝘁𝗲𝗿𝗶𝗶 𝗗𝗼𝗺𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶

Părintele Silvan Cablea, starețul Mănăstirii Oașa, este invitatul unei noi conferințe organizate de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – Filiala Alba Iulia și Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia, în Postul Nașterii Domnului din acest an.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în perioada Postului Crăciunului, ASCOR – Filiala Alba Iulia organizează o serie de conferințe duhovnicești. Cea de-a doua întâlnire, organizată în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia, se va desfășura marți, 6 decembrie 2022, avându-l ca invitat special pe părintele protosinghel Silvan Cablea, starețul Mănăstirii „Sfântul Mucenic Pantelimon” de la Oașa, sfinția sa susținând conferința intitulată „Comuniune și rugăciune în viața tinerilor de astăzi”.

Întâlnirea din data de 6 decembrie a.c. va debuta la ora 19.00 și se va desfășura la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile, conferința fiind transmisă și în direct pe pagina oficială de Facebook ASCOR Alba Iulia. Vă așteptăm!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *