EXPONATUL LUNII DECEMBRIE 2022 LA MUZEUL MUNICIPAL „IOAN RAICA” SEBEŞ: SAVA ALBESCU, „PORTRETUL LUI DANIL TECĂU”, PASTEL, 1931
Exponatul lunii decembrie 2022, la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş, este lucrarea „Portretul lui Danil Tecău”, realizată în anul 1931 de pictorul și graficianul Sava Albescu (1885-1957). Tabloul, intrat în anul 1976 în patrimoniul muzeului nostru, în colecția de artă plastică, are următoarele date tehnice: pastel pe carton, dimensiuni – 68 x 58 cm, semnat – stânga-jos, cu ocru – „S. Albescu”, datat „[1]931” şi localizat „(Alba)”.
Este vorba de un portret-bust, în care personajul este redat din semiprofil, spre dreapta, cu capul orientat spre privitor. În vârstă de 38 de ani, la data realizării portretului, Danil Tecău degaja siguranță, o atitudine specifică unui bărbat matur și împlinit personal și profesional. Purta un costum elegant de culoare închisă, iar la gât o cravată bordo, care înveselește puțin atmosfera, altfel, destul de ternă.
Danil Tecău (1893-1953) a fost cel de-al treilea primar român al orașului Sebeș, după unirea Transilvaniei cu România, exercitându-și mandatul în perioada 1920-1922. Născut în anul 1893, a luptat în Primul Război Mondial în armata austro-ungară, dobândind gradul de locotenent. După întoarcerea de pe front, în data de 4 noiembrie 1918, a devenit comandantul Gărzii Naţionale Române din Sebeș. Ulterior, a profesat avocatura la Alba Iulia (fiind doctor în Drept), ajungând chiar secretar general în cadrul Ministerului Industriilor, apoi ministru-secretar de stat. Spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, într-un ziar din Alba Iulia (Ardealul luptător, I, 1944, nr. 5), editat de comuniști, se cerea arestarea și condamnarea sa la moarte, fiind acuzat, pe nedrept, că e criminal fascist. A murit, fără nicio avere, la Sebeș, la 1 mai 1953, fiind înmormântat în cimitirul din localitate.
Pictorul care a realizat portretul, Sava Albescu, este cunoscut mai ales pentru lucrările sale care au surprins atmosfera specifică Munților Apuseni, a Văii Ampoiului, în special, unde a și locuit în ultimele decenii ale vieții. Născut la Boița, la 1 octombrie 1885, într-o familie modestă de țărani, după finalizarea studiilor gimnaziale la Sibiu, la fel ca și Sava Henția, și mânat probabil de aceleași probleme, s-a stabilit în capitala României, unde a lucrat ca ajutor de librar, în cadrul afacerii unchiului său, Toma Frățilă. Deși binefăcătorul său își dorea să-l vadă ajuns negustor, Sava Albescu visa să ajungă măcar pictor de biserici. Convins că tânărul avea talent, unchiul său l-a recomandat ca ucenic pictorului și decoratorului de firme Lefevre, care l-a și inițiat în meșteșugul picturii. După doi ani petrecuți la Brăila (1905-1907), unde și-a deschis un atelier de pictură, în anul 1910 a primit o comandă din partea ministrului Învățământului de atunci, Spiru Haret, pentru a realiza patru portrete ale unor personalități ale vremii. Suma obținută s-a adăugat economiilor pictorului, permițându-i să plece la Paris, la studii. În capitala Franței, s-a dedicat picturii, dar a ajuns să neglijeze cursurile academiei particulare pe care le urma, preferând să viziteze muzee și galerii de artă și să realizeze copii după lucrările marilor artiști. Între 1912 și 1914 a expus în cadrul Salonului Oficial de la Paris, dar în 1914 a fost nevoit să părăsească Franța și să revină în țară. În 1919 s-a căsătorit cu Elena Jurca din Feneș (jud. Alba), amenajându-și în casa acesteia un atelier de pictură. A continuat să lucreze, având parte de numeroase comenzi, și a beneficiat de expoziții personale organizate la Sibiu, Cluj și București. Cea de-a doua expoziție de la București (1943) s-a încheiat însă cu un dezastru, majoritatea lucrărilor expuse fiind distruse de un incendiu izbucnit în spațiul care o găzduia. După instaurarea regimului comunist, a petrecut mai mult timp la Feneș, unde a și murit, la 27 decembrie 1957, fiind înmormântat în cimitirul bisericii.