culturasocietate

Silvan Stâncel Trio, în concert la Centrul Cultural Cugir

Miercuri, 23 noiembrie 2022, începând cu ora 18:00, Centrul Cultural Cugir va găzdui un eveniment special dedicat muzicii de cea mai bună calitate, pusă pe versurile lui Matei Vișniec, pe care le-o va oferi cugirenilo rtrio-ul de muzicieni albaiulieni Silvan Stâncel (voce, chitară, kazoo), Dan Liviu Cernat (vioară) și Cristian Alexievici (clape), reuniți sub numele Silvan Stâncel Trio.

Concertul „Dacă inimile toate…”cuprinde 12 piese muzicale aflate pe albumul omonim, care va fi lansat cu acest prilej. Toate cele 12 piese muzicale sunt compuse de Silvan Stâncel, aranjamentul muzical este semnat de Silvan Stâncel, Dan Liviu Cernat și Cristian Alexievici iar versurile aparțin scriitorului de origine română Matei Vișniec, trăitor de ani buni în Franța. La apariția pe piață a albumului, acesta a declarat că „Silvan Stâncelşi echipa sa de muzicieni leconferă acestor poezii cu rimă şi cu suflet oa doua viaţăşi o nouă identitate hrănite cutalent şi cu pasiune, cu inspiraţieşi cu umor” (Matei Vişniec-15 iulie 2022). De altfel, atât compoziția muzicală, cât și interpretarea pieselor este una originală iar realizarea albumului s-a bucurat de o întreagă echipă de profesioniști care au făcut posibilă obținerea unui produs unic pe piața muzicală românească.

Pentru că scopul celor trei muzicieni este și acela de a încuraja tinerele talente din domeniul muzical, în deschiderea concertului de lansare al albumului „Dacă inimile toate…” vor cânta elevii Clasei de Chitară a Centrului Cultural Cugir, condus de profesor coordonator Attila Doszlop.

La finalul concertului, cei trei muzicieni ai grupului Silvan Stâncel Trio vor oferi autografe și vor participa la o sesiune de fotografii.

Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Cugir. Intrarea este liberă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *