economiesocietate

Radiografia Smart County în România: 101 de proiecte, în 27 de județe

Integratorul de soluții inteligente la cheie Vegacomp Consulting lansează prima ediție a Radiografiei Smart County în România, în care județul Ilfov este liderul județelor inteligente, cu 13 proiecte, într-un clasament ce însumează 101 de inițiative Smart County.

Radiografia Judeţelor Inteligente (Smart County) din România cuprinde șapte capitole, dedicate judeţelor inteligente, proiectelor de tip Smart County repartizate pe verticale și soluțiilor Smart County dezvoltate. De asemenea, sunt menționate și obstacolele și provocările autorităților, întâmpinate în implementarea proiectelor de tip Smart County, din perspectiva răspunsurilor primite de la Consiliile Judeţene anului 2022. Totodată, județului Ilfov i-a fost dedicat un capitol întreg, fiind și județul cu cele mai multe proiecte smart.

Topul judeţelor inteligente este condus de Ilfov, care ocupă prima poziție cu 13 proiecte, urmat de județul Bihor cu 9 proiecte și județul Suceava cu 7 proiecte.

În ceea ce privește verticalele, Smart Governance ocupă prima poziție, urmată de Smart Mobility și Smart Economy.

În cadrul primei ediții din 2022 dedicată radiografierii proiectelor Smart County în România, au fost identificate 101 proiecte în 27 de județe. Cele 101 de proiecte sunt incluse în doar 22 soluţii Smart County, 40% dintre proiecte fiind deja implementate, iar majoritatea de 53% fiind în lucru, fapt care reflectă stadiul de început al proiectelor Smart County.

Metodologia acestei ediții este similară celei folosite la Radiografia Smart City. În acest sens au fost colectate și verificate date și informații provenite de la trei surse: Consilii Judeţene, furnizori, media. Astfel, au fost trimise adrese la 41 de Consilii Județene din România, de la care am primit răspuns în proporție de 100% (comparativ cu 71% la Radiografia Smart City și 10% la Radiografia Smart Village) și doar 27 dintre acestea au implementat sau urmează să implementeze proiecte Smart County. Raportul include informațiile obținute de la Consiliile Județene şi din celelalte surse, în perioada 1 aprilie – 30 iunie 2022.

Mai multe informații găsiți în raportul disponibil, integral, gratuit, pe pagina www.vegacomp.ro, pentru orice utilizator sau companie interesată de evoluția pieței Smart County din România.

Despre Vegacomp Consulting

Companie fondată în anul 2004, Vegacomp Consulting, integrator la cheie, se bazează pe o experiență a echipei de peste 24 de ani în telecomunicații, în special pe reţele de fibră optică, în România și la nivel internaţional și își concentrează proiectele pe dezvoltări de soluții combinate de telecomunicații și energie. Vegacomp Consulting aduce, atât în țară cât și în străinătate, soluții inovatoare pentru dezvoltarea rețelelor viitorului, generate de propriul departament de Cercetare și Dezvoltare. Compania își concentrează activitatea ultimilor doi ani pe tehnologia LoRa, soluţii inteligente de parcare integrate și activează în domeniul Smart City din anul 2015. Mai multe informații sunt disponibile la www.vegacomp.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *